Cristian Preda: Poate Ponta a produs circul "DD la Oltchim", ca să crească PPDD în sondaje

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Europarlamentarul PDL Cristian Preda nu exclude posibilitatea ca Victor Ponta să fi produs întreg ”circul DD la Oltchim”, doar ca să-i crească șansele electorale ale lui Dan Diaconescu, în ideea în care, dacă PPDD urcă în sondaje, PDL scade.

"Nu e exclus ca premierul să fi produs circul "DD la Oltchim" fără voia lui, din pură superficialitate și din simplă indiferență. Într-adevăr, V.Ponta pare preocupat de orice alt subiect în afara celor care presupun consistență și reflecție", a scris luni pe blog democrat-liberalul.

"Dacă nu a făcut-o din lejeritate, ci cu bună intenție, singura rațiune care l-ar fi putut împinge la un asemenea gest ar fi ca el să-și dorească o creștere electorală a lui Dan Diaconescu. Îi vor fi spus toți sociologii că dacă PPDD crește, PDL scade. În acest caz, Ponta e un fel de producător al lui Dan Diaconescu", a mai scris Preda.

Prim-vicepreşedintele PDL consideră că actuala problemă a Oltchim nu e nici pe departe patronul OTV, ci mai degrabă premierul Victor Ponta. Pentru a-şi susţine afirmaţia, Preda face o comparaţie: "dacă un saltimbanc e schilodit în arenă fiindcă nu are plasă de siguranță, de vină nu e el, ci proprietarul circului".

Comparaţia nu este întâmplătoare, deoarece eurodeputatul consideră întregul show mediatic din jurul privatizării Oltchim "un circ", la care "vedeta OTV nu a ratat ocazia de a intra în arenă".

"Adevărul e că, dacă totul ar fi văzut doar ca show mediatic, guvernul face pentru șeful PPDD ceea ce Antena 3 a făcut de-a lungul anilor pentru USL: un platou TV și multă bunăvoință aduc voturi", notează Preda pe blogul personal.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite