Cristian Preda, despre alegerea sa în conducerea PDL: Istoria e rapidă şi neaşteptată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Europarlamentarul PDL Cristian Preda a explicat, sâmbătă, cum a devenit prim-vicepreşedinte al partidului, după ce BPN cerea în urmă cu câteva săptămâni excluderea sa din partid, el arătând că „istoria e rapidă şi neaşteptată".

„Istoria e rapidă şi neaşteptată. Acum câteva săptămâni eram propus de BPN pentru a fi exclus din PDL, astăzi am primit încrederea colegilor", a precizat Cristian Preda.

El a apreciat că „răsturnări neaşteptate" vor mai fi.

„Cred că răsturnări neaşteptate vor mai fi, nu-i nici prima, nu-i nici ultima, vom avea foarte multe surprize, sunt convins, şi în următoarele luni, pentru că vă întreb ceva: cine credea acum cinci luni că vom avea un prim-ministru acuzat de plagiat cu probe clare şi un fost prim-ministru în închisoare? Iată, politica e plină de suprize şi cred că, aşa cum spuneam, dacă ne asumăm serios convingerile şi nu cedăm la presiuni şi la intimidări, avem câştig de cauză", a precizat Cristian Preda ziariştilor.

El a mai spus că PDL trebuie să facă „o opoziţie fermă, dar bazată pe moderaţie şi competenţă la ceea ce înseamnă USL".

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite