Antonescu: PNL a obţinut cel mai mare succes de după al doilea Război Mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, astăzi, în deschiderea şedinţei reunite a Biroului Permanent Central şi a Consilului Naţional Executiv, că rezultatul la alegerile locale reprezintă cel mai mare succes electoral al PNL de după cel de-al doilea Război Mondial.

Liderul PNL a declarat, la începutul şedinţei, că scopul celor două reuniuni îl constituie evaluarea alegerilor locale.

"Consider că, în aceste alegeri locale, PNL a reprezentat cu adevărat şi a salvat dreapta în România, în vreme ce impostori doctrinari au făcut tot ce se poate pentru a compromite ideea de dreapta şi mă refer aici la PDL, însuşindu-şi această doctrină, iar acum s-au prăbuşit în faţa verdictului neiertător al alegătorilor", a spus Antonescu.

Preşedintele PNL a arătat că liberalii au câştigat în administraţia locală câteva poziţii foarte importante.
"Suntem în faţa celui mai mare succes electoral al PNL de după cel de-al doilea Război Mondial", a mai arătat Antonescu, precizând că PNL trece de la 5 consilii judeţene câştigate în 2008 la 13 câştigate în 2012.

În plus, PNL devine "cel mai puternic partid din Transilvania", cu 7 consilii judeţene conduse şi a câştigat alături de Sectorul 1, pe care deja în avea, al doilea sector în Capitală, dar şi o serie de primării foarte importante, precum Timişoara, Galaţi şi Râmnicu Vâlcea, a menţionat Crin Antonescu.

"Mi se pare corect ca înainte de a reţine, a ne explica şi a inventaria disfuncţii care au avut loc în această campanie şi în rândurile noastre şi ale aliaţilor, să le mulţumim şi celor care, dintre aliaţii noştri, au luptat corect, onest, alături de noi, fiind parte la victoria noastră", a mai spus preşedintele PNL.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite