Antonescu: Nu există niciun conflict în USL

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, la Iaşi, că nu există niciun conflict în USL, în urma părerilor divergente între liberali şi social-democraţi pe tema introducerii taxei de solidaritate.

"O să mă pun de acord cu domnul Ponta, noi am fost plecaţi, de aici au apărut discuţiile. Este o propunere a primului-ministru. Nu există niciun conflict în USL, chiar dacă unii sunt disperaţi din această cauză, iar alţii chiar indignaţi", a afirmat Crin Antonescu.

El a spus că va avea o discuţie cu Victor Ponta pe această temă prin care se va ajunge la un acord.

"Vom discuta, nu ştiu dacă va fi luni, în ziua de Rusalii, ca să coboare Duhul Sfânt asupra noastră complet, reuniţi, în comuniune. Vom discuta, fiţi pe pace, şi vom găsi soluţia cea mai bună. Este o propunere şi o posibilitate evocată de premier, nicidecum un conflict între noi", a explicat Crin Antonescu.

Guvernul analizează impozitarea suplimentară, cu încă 16%, a sumei din pensie sau salariu care depăşeşte 4.500 lei /lună, sistem care ar putea fi aplicat începând cu anul viitor şi numai pentru sectorul bugetar, declara, marţi, premierul Victor Ponta.

Co-preşedintele USL Crin Antonescu a declarat, joi, la Arad, răspunzând unei întrebări referitoare la taxa de solidaritate anunţată de premierul Ponta, că nu crede că mărirea unor impozite este o soluţie.

"Eu nu o văd bine, în sensul că nu cred că este o soluţie. Nu am crezut niciodată că mărirea unor impozite, mai ales pe conjuncturi atât de scurte, este de natură să rezolve ceva", afirma Antonescu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite