Crin Antonescu: "Eu la BPN-ul PSD nu mă duc, pentru că nu sunt comunist"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Crin Antonescu
Crin Antonescu

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că nu va onora invitaţia lui Adrian Năstase de a participa la şedinţa BPN a PSD pentru a vedea cum funcţionează partidul, motivând că nu este comunist şi nici nu vrea să facă bine cu forţa.

Eu la BPN-ul PSD nu mă duc, pentru că nu sunt comunist şi nu vreau să fac bine cu forţa cuiva. Nu văd de ce PSD este surprins, nu e prima dată când spun anumite lucruri, şi asta e vizunea PNL despre cele petrecute în trecut, a declarat Crin Antonescu.

Mai citiţi şi: Crin Antonescu rupe pacea cu Victor Ponta

Dacă PSD crede, după un tipic pe care, eu, care am studiat puţină istorie îl cunosc, dar nu vreau să îl mai calific, crede că în acest moment, pentru că avem nişte obiective comune, înseamnă că ştergem cu buretele toată istoria, sau o falsificăm, sau nu învăţăm nimic din ea, se înşeală, a mai spus liderul PNL.

În atâtea şi atâtea rânduri am spus foarte limpede că nu am ceva împotriva PSD, în general, sau a tuturor membrilor săi. Am spus cuvinte elogioase despre oameni de-ai săi, despre parlamentari de-ai săi. Ştie foarte bine domnul Năstase la cine şi la ce mă refer. N-are de-a face una cu alta, a spus acesta.

Traian Băsescu a fost adus la putere, înainte de toate, de lăcomia, de clientela, de hoţia, de demagogia PSD, a regimului Adrian Năstase. A regimului Iliescu-Năstase. Ponta, mai mititel, dar acolo, a mai afirmt Antonescu.

Preşedintele PNL susţine că, prin acţiunile lor, Traian Băsescu şi Partidul Democrat Liberal riscă să aducă la putere PSD.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite