Crin Antonescu: Nu Preşedinţia a fost pentru mine obiectivul numărul unu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Crin Antonescu
Crin Antonescu

Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri seara, la un post tv, că pentru el Preşedinţia ţării nu a fost obiectivul numărul unu vreodată, adăugând că până nu se va alinia la startul alegerilor prezidenţiale nu are asumată răspunderea câştigării lor.

"Eu nu am, până când nu vom avea alegeri prezidenţiale şi nu mă voi alinia, dacă o voi face, la startul lor, nu am această răspundere asumată. Eu am avut nişte răspunderi asumate ca lider de partid şi apoi ca fondator şi copreşedinte al USL. Încheiem cu ajutorul lui Dumnezeu un ciclu cu aceste alegeri parlamentare şi sper să mă achit de obligaţiile pe care le-am asumat şi la nivelul PNL şi la nivelul USL. Sunt candidatul desemnat de USL pentru Preşedinţia României şi vom vedea, când vor avea loc alegeri, dacă această candidatură va fi actualizată sau nu", a declarat Antonescu, la România TV.

Copreședintele USL a precizat că Președinția nu a reprezentat obiectivul său numărul unu, ci el și-a dorit un partid puternic de dreapta.

"Nu Preşedinţia a fost pentru mine obiectivul numărul unu vreodată. Pentru mine este important ca în România să existe un partid cu adevărat de dreapta, puternic şi capabil să-şi asume, fie şi într-o alianţă, guvernarea României şi ăsta să fie PNL, cu Becali deputat. Este important ca România să aibă, dacă nu se poate deocamdată un preşedinte, un guvern şi un prim-ministru capabili să conducă ţara în împrejurări foarte-foarte complicate în Europa şi în lume. Restul e consecinţă", a mai spus Antonescu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite