Crin Antonescu îl ameninţă pe Băsescu cu suspendarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, astăzi, că şeful statului, Traian Băsescu, nu va primi nici de la Puiu Haşotti şi nici de la Victor Ponta vreo declaraţie referitoare la teza de doctorat sau la lucrările ştiinţifice ale ministrului propus pentru Cultură. Antonescu l-a avertizat pe şeful statului că dacă pînă luni nu semnează învestirea lui Puiu Hasotti, va demara procedura de suspendare a preşedintelui.

"Atitudinea preşedintelui este în afara legii", a spus Antonescu, precizând că Traian Băsescu se crede, în mintea sa, lider absolut al unei republici bananiere.

Antonescu a arătat că , în cazul în care preşedintele Traian Băsescu nu îl va învesti luni pe Puiu Haşotti la Cultură, fără nicio declaraţie despre lucrările acestuia, atunci va cere parlamentarilor PNL declanşarea procedurii de suspendare a şefului statului.

"A trecut vremea în care Traian Băsescu îşi putea bate joc de PNL", a mai spus Antonescu.

El a precizat că Băsescu trebuie să înveţe să fie un preşedinte care respectă Constituţia, altfel, nu va mai fi preşedinte.

"Pentru noi, preşedintele ţării nu este capul unei haite de animale, ci este, sau va învăţa să fie, sau nu va mai fi preşedinte, un preşedinte civilizat", a spus preşedintele PNL.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite