Crin Antonescu: "În România, Băsescu vorbeşte numai cu slugi, la Bruxelles se se comportă invers"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Crin Antonescu
Crin Antonescu

Prezent la Realitatea TV, preşedintele PNL, Crin Antonescu, s-a arătat profund dezamăgit de "percepţia" lui Traian Băsescu peste hotare, în calitatea sa de şef de stat.

Recentul episod în care a fost implicat Traian Băsescu la Summitul de la Lisabona, unde părea că preşedintele Franţei îi refuză dialogul, nu fac altceva decât să arate un om "iresponsabil atât în plan intern, cât şi în plan internaţional".

"Traian Băsescu e dezobişnuit să discute de la egal la egal. Asta se vede şi la Bruxelles, se vede pe unde mai au loc summituri. În România e dispus să vorbească doar cu oameni care acceptă să-i fie slugi, iar acolo se comportă invers" a spus Antonescu, potrivit Realitatea.net.

Cât despre explicaţiile incidentului venite din partea preşedintelui Nicolas Sarkozy, Antonescu susţine că acestea "au fost jignitoare o dată în plus".

"Grija preşedintelui, astăzi, nu ar trebui să fie cine, la ce televiziune mai apare. Poate că grija lui ar trebui să fie aceea de a nu fi în situaţia, reprezentând un popor care n-a păţit niciodată chestia asta de când România  şi-a luat independenţa, niciodată un şef al statului român n-a fost tratat în văzul lumii aşa cum a fost tratat, recent, domnul Traian Băsescu. O spun cu durere. Explicaţiile date de Sarkozy au fost jignitoare o dată în plus. Pe timpul lui Ceauşescu, în ultimii ani, a existat o izolare. Marile puteri democratice ale acestei lumi şi-au dat seama ce făcea omul ăla cu noi aici şi nu l-am mai primit. Dar cât s-au dus unde s-a dus, a fost tratat ca un şef de stat. Iliescu, un preşedinte foarte contestat, comunist, cu mari probleme, unde s-a dus, a fost tratat  normal, ca un şef de stat. Constantinescu la fel. Când s-a întâmplat o asemenea ruşine?", a mai spus Antonescu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite