Covasna: Circa 6.600 de persoane cu cărţi de identitate expirate sau decedate, pe listele electorale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cărţile de identitate sunt preschimbate mai greu, mai ales în mediul rural
Cărţile de identitate sunt preschimbate mai greu, mai ales în mediul rural

Circa 6.600 de persoane cu cărţi de identitate expirate, decedate sau cu domiciliul în străinătate au fost descoperite pe listele electorale permanente din judeţul Covasna, la finalul acţiunii de actualizare a listelor, potrivit prefectului Codrin Munteanu.

Prefectul de Covasna, Codrin Munteanu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că, în urma raportării primite de la primăriile din judeţ, au fost descoperite aproximativ 6.600 de persoane care intră în categoriile comunicate de Guvern, cele mai multe fiind acestea având actele de identitate expirate, transmite Mediafax.

"Scopul activităţii a fost acela de a identifica situaţiile în care, din diferite motive, nu au fost efectuate în listele electorale actualizările care se impuneau şi am întocmit o situaţie distinctă la nivelul judeţului Covasna cu toate aceste cazuri în care listele electorale nu au fost actualizate", a subliniat el.

Potrivit datelor oferite de Munteanu, Prefectura Covasna a înregistrat, la finalizarea acţiunii de actualizare a listelor electorale, 6.595 de persoane raportate de primăriile din judeţ ca făcând parte din acele categorii de cetăţeni comunicate de Guvern.

Astfel, cele mai multe - 6.534 - sunt persoane cu acte de identitate expirate, iar 58 sunt decedate. Totodată, au fost identificate trei persoane cu domiciliul în străinătate care nu mai au carte de identitate românească, ci doar paşaport.

Raportările au fost transmise MAI, a spus prefectul de Covasna.

Ministrul delegat pentru Administraţie, Radu Stroe, a declarat, luni, că MAI are cifrele rezultate în centralizării datelor primite din teritoriu privind listele electorale permanente, fiind aşteptate şi de la Ministerul de Externe datele privind românii care locuiesc şi lucrează în străinătate.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, înaintea şedinţei USL, că datele centralizate de MAI şi MAE referitoare la listele electorale vor fi transmise în cursul zilei către CC şi făcute publice după ce vor ajunge la Curte, el garantând că cifrele nu sunt nici inventate, nici calculate de USL.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite