Cotroceniul şi Palatul Victoria, în război psihologic legat de numirea lui Adrian Cioroianu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, ieri, că premierul Tăriceanu l-a informat în timpul unei convorbiri telefonice că şeful statului a refuzat în mod clar numirea lui Adrian

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, ieri, că premierul Tăriceanu l-a informat în timpul unei convorbiri telefonice că şeful statului a refuzat în mod clar numirea lui Adrian Cioroianu la MAE. "Sunt surprins de faptul că nu a spus în conferinţă ceea ce m-a informat pe mine în conversaţia telefonică, anume că preşedintele Băsescu a refuzat în mod clar propunerea ca domnul Cioroianu să fie numit ministru de externe, conform propunerii peneliste", a spus Mircea Geoană.

Preşedinţia nu spune dacă Băsescu a luat vreo decizie

Adriana Săftoiu a refuzat să precizeze dacă Băsescu a respins sau nu propunerea de numire a lui Adrian Cioroianu în funcţia de ministru de externe, în locul lui Mihai Răzvan Ungureanu. Consiliera prezidenţială a declarat, ieri, agenţiei Mediafax, că preşedintele Băsescu i-a cerut premierului Tăriceanu să nu amâne alegerile pentru Parlamentul European, pe motiv că ar urma să fie organizate două referendumuri - unul pentru suspendarea preşedintelui şi altul pentru introducerea votului uninominal.

Săftoiu a spus că, potrivit lui Băsescu, nu a fost nici măcar stabilită data celor două referendumuri.

"În acelaşi timp, preşedintele i-a spus primului-ministru că problema referendumului pentru votul uninominal şi problema referendumului pentru şeful statului sunt acţiuni constituţionale ce nu pot fi negociate", a declarat, pentru Mediafax, consilierul prezidenţial.

Liberalii nu comentează

Premierul Călin Popescu Tăriceanu nu i-a anunţat pe liderii PNL despre faptul că preşedintele Băsescu i-ar fi spus, din nou, ieri, că refuză să semneze decretul de numire a lui Adrian Cioroianu în fruntea MAE. Secretarul general al guvernului, Radu Stroe, a precizat că primul-ministru l-a informat telefonic pe şeful statului, în cursul dimineţii de ieri, despre posibilitatea amânării referendumului pentru uninominal. "Nu ştiu ca preşedintele să-i fi transmis premierului că nu semnează numirea lui Cioroianu", a declarat Stroe. Surse liberale au afirmat că Băsescu i-a spus luni dimineaţa lui Tăriceanu că senatorul PNL nu este apt să ducă mai departe linia de politică externă iniţiată de ministrul demisionar Mihai Răzvan Ungureanu.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite