Corlăţean, mustrat de conducerea PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepreşedintele PSD Titus Corlăţean a fost subiect de discuţie în şedinţa BPN de ieri, pentru opiniile critice privind politica partidului. Corlăţean a fost luat la întrebări de

Vicepreşedintele PSD Titus Corlăţean a fost subiect de discuţie în şedinţa BPN de ieri, pentru opiniile critice privind politica partidului.
Corlăţean a fost luat la întrebări de preşedintele PSD, Mircea Geoană. Surse din partid spun că Geoană a cerut ca Titus Corlăţean să fie mustrat. Conducerea PSD a stabilit că îi va sancţiona, de acum înainte, pe acei membri, în special pe cei care deţin funcţii de conducere, care vor aduce critici partidului prin intermediul presei, înainte să discute în interior nemulţumirile pe care le au. Geoană a declarat că Miron Mitrea, Viorel Hrebenciuc şi Victor Ponta au pledat pentru sancţionarea lui Corlăţean doar cu mustrare. Preşedintele PSD susţine însă că nu vor mai fi tolerate asemenea atitudini. "Nu mai putem tolera în viitor situaţii în care, în loc să discutăm în partid problemele care ne frământă şi ne separă, folosim atacuri publice. Vom fi extrem de severi, iar BPN nu va mai permite astfel de acţiuni", spune Geoană.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite