Guvernul îşi leagă soarta de Legea educaţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Băsescu i-a chemat la raport pe liderii partidelor parlamentare. Opoziţia a boicotat consultările Foto: Agerpres
Traian Băsescu i-a chemat la raport pe liderii partidelor parlamentare. Opoziţia a boicotat consultările Foto: Agerpres

Liderii Coaliţiei au decis asumarea răspunderii asupra Legii educaţiei. Opoziţia poate depune moţiune de cenzură. Măsura a fost cerută insistent de liderii UDMR, care au primit şi sprijinul lui Traian Băsescu.

Liderul UDMR, Marko Bela, a precizat pentru "Adevărul" că actul normativ, blocat în prezent la Comisia de învăţământ a Senatului, va fi discutat mâine în şedinţa Guvernului, când va fi stabilit şi calendarul angajării răspunderii.

Cel mai probabil, Executivul va merge pe varianta legii care a venit la Senat, în forma adoptată de Camera Deputaţilor. Actul normativ reglementează printre altele predarea istoriei şi a geografiei în limba maternă şi descentralizarea sistemului de învăţământ. Unul dintre cei care a pledat pentru o dezbatere serioasă a legii în Parlament, preşedintele comisiei de specialitate, senatorul PDL Mihail Hărdău, a declarat că "este problema Guvernului Boc" ce face cu Legea educaţiei.

"Din punct de vedere politic, susţin Guvernul şi nu voi vota o moţiune de cenzură. Este problema guvernanţilor şi răspunderea lor. Eu mă consider exonerat de orice răspundere morală din acest moment", a comentat fostul ministru al Educaţiei, pentru "Adevărul".

Soarta Legii educaţiei a fost dezbătută şi la Cotroceni, în cadrul consultărilor, alături de Legea pensiilor, salarizarea unitară, accelerarea proceselor în Justiţie şi absorbţia fondurilor europene. Opoziţia a boicotat reuniunea.

La finalul consultărilor de la Cotroceni, premierul Emil Boc a anunţat că PDL susţine reexaminarea prioritară a Legii pensiilor, după ce săptămâna trecută şeful statului a trimis Parlamentului textul respectiv.

Reprezentanţii minorităţilor au fost singurii care nu au susţinut la Cotroceni renunţarea la egalizarea vârstei între femei şi bărbaţi, propusă de Traian Băsescu. Ulterior, în şedinţa Coaliţiei, ei au acceptat să voteze totuşi în favoarea acestui amendament, alături de PDL şi UDMR.

Relansarea privatizării

UDMR a primit de la preşedinte acordul de principiu pentru ca Legea Educaţiei să fie aprobată prin asumarea răspunderii, potrivit unor surse politice. În condiţiile în care unii parlamentari ai formaţiunii au avertizat că bugetul de stat trebuie să ţină cont şi de propunerile Uniunii, Băsescu le-a transmis partidelor de la Putere că trebuie să se gândească în primul rând cum să evite penalizările propuse de Germania pentru statele care nu respectă ţinta de deficit.

Liderul grupului minorităţilor, Varujan Pambuccian, a declarat că, în cadrul consultărilor, s-a propus crearea unui organism în subordinea premierului care să se ocupe de fondurile structurale. Liderii Coaliţiei au mai discutat cu şeful statului şi despre relansarea unor procese de privatizare, Boc a afirmând la final că PDL susţine ideea privatizării CFR Marfă, dar şi renunţarea la acţiunile statului în societăţile în care statul este acţionar minoritar.

„Priorităţi“ blocate

Legea Educaţiei se află în dezbaterea Comisiei de învăţământ din Senat. Preşedintele acestui for, Mihail Hărdău (PDL), a anunţat că textul va fi finalizat în luna noiembrie, deşi premierul a dat Coaliţiei săptămâna trecută un termen de zece zile să treacă legea prin Parlament.

Legea pensiilor a fost retrimisă de şeful statului la Parlament pentru reducerea vârstei de pensionare a femeilor la 63 de ani, faţă de 65 de ani, cât prevedea atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei, legea iniţială. 

Legea salarizării unitare nu a prins încă un contur, fiind în faza de negocieri între guvernanţi şi reprezentanţii sindicatelor. Forma finală urmează să fie prezentată în Guvern.

Bugetul de stat nu a fost prezentat în Guvern, în condiţiile în care actul normativ trebuia depus la Parlament până la sfârşitul lunii octombrie.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite