Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Constantinescu publică scrisorile de la Clinton

14 iunie 2007, 21:21 |  Autor: George Rădulescu  | 

 

Fostul preşedinte al României face dezvăluiri privind începutul unui drum care ne va duce în NATO "Vă rog să-mi permiteţi să clarific faptul că decizia mea nu este un refuz al

Fostul preşedinte al României face dezvăluiri privind începutul unui drum care ne va duce în NATO

"Vă rog să-mi permiteţi să clarific faptul că decizia mea nu este un refuz al aspiraţiilor NATO ale României şi nici al României", îi scria, acum 10 ani, preşedintele SUA Bill Clinton omologului său român, Emil Constantinescu. Decizia SUA fusese luată, România nu urma să primească invitaţia de a se alătura NATO la summitul din 1997 de la Madrid. Totuşi, americanii ne-au oferit "parteneriatul strategic".

Fostul preşedinte al României a pus la dispoziţia publicului scrisorile primite de la omologul său american. El susţine că l-a convins personal pe Bill Clinton să vină la Bucureşti, după o discuţie particulară avută la Haga. Aceasta nu a dus totuşi la obţinerea sprijinului SUA pentru primirea României în NATO la summitul de la Madrid.

"Am apreciat ocazia de a vă vedea la Haga, la comemorarea Planului Marshall (...) Decizia mea de a susţine trei ţări în începerea negocierilor de aderare anul acesta a fost luată după o analiză atentă. Vă rog să-mi permiteţi să clarific faptul că decizia mea nu este un refuz al aspiraţiilor NATO ale României şi nici al României", ţinea să precizeze liderul de la Casa Albă, într-o scrisoare adresată omologului său român.

Emil Constantinescu consideră că, în pofida amânării admiterii ţării noastre în Alianţă, parteneriatul strategic cu SUA "a asigurat securitatea României, întrerupând o perioadă de nesiguranţă care a durat secole".

Parteneriat strategic în compensaţie

României i se propunea însă un "parteneriat strategic" cu SUA, ale cărui roade s-au văzut cinci ani mai târziu, la summitul NATO de la Praga. În contextul eşecului din 1997, cetăţenii veniţi în Piaţa Universităţii l-au întâmpinat cu entuziasm pe Bill Clinton.

Mandatul lui Emil Constantinescu la Palatul Cotroceni, derulat în perioada 1996-2000, a presupus şi redimensionarea relaţiilor României cu Statele Unite ale Americii. Autorităţile române îşi trasaseră ca obiective integrarea europeană şi euroatlantică, deşi situaţia economică era extrem de dificilă.

Fostul preşedinte Constantinescu spune că venirea lui Bill Clinton în ţara noastră, în iulie 1997, "a fost cheia transformării României şi a poporului român". Garantarea independenţei şi integrităţii teritoriale, suportul material pentru reformarea armatei, sprijinul diplomatic şi lobby-ul întreprins pe lângă organismele financiare internaţionale, FMI şi Banca Mondială - sunt doar câteva dintre foloasele dobândite de ţara noastră în urma "parteneriatului strategic", în viziunea lui Emil Constantinescu.

Ucrainenii făceau manevre militare de intimidare

Emil Constantinescu ne-a declarat că, la scurt timp după alegerea sa ca şef al statului, a fost informat despre manevrele militare desfăşurate de Ucraina la graniţa cu România şi pe Insula Şerpilor. Mai mult, fostul preşedinte Leonid Kucima ataca autorităţile de la Bucureşti în cadrul OSCE, apreciind că ţara noastră este un stat revanşard şi un pericol pentru securitatea zonei.

A urmat o întâlnire Emil Constantinescu - Al Gore (vicepreşedinte al SUA) pentru lămurirea situaţiei, aceasta precedând întrevederea Al Gore - Leonid Kucima. Spiritele s-au calmat, preşedinţii României şi Ucrainei s-au întâlnit şi, în final, a fost semnat tratatul de bază dintre cele două ţări. În plus, Al Gore a prezentat la Washington intenţiile noii administraţii de la Bucureşti.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Instalarea prim-ministrului pupilă Victor Ponta, la Guvern, în fostul birou al mentorului-inculpat Adrian Năstase, capătă un înţeles simbolic aparte astăzi, după manevrele de la Inspectoratul de Stat în Construcţii. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole