Constantin: "Revizuirea Constituţiei nu poate fi subiectul unei scrisori pierdute la ceas de seară"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PC, Daniel Constantin, a declarat, sâmbătă, că nu acordă prea mare importanţă scrisorii transmise de către preşedintele Traian Băsescu, arătând că revizuirea Constituţiei nu poate fi tratată printr-o "scrisoare pierdută la ceas de seară" şi că şeful statului a vrut să deturneze atenţia.

"Am primit scrisoarea preşedintelui, dar eu nu aş vrea să îi dau prea mare importanţă acestei scrisori şi nici preşedintelui Băsescu. Probabil a trimis această scrisoare pentru că nimeni nu îi mai dă importanţă preşedintelui: nici partidele din Opoziţie şi nici oamenii şi, atunci, probabil, a încercat să deturneze atenţia şi, într-o zi în care vorbim tocmai de necolaborarea cu preşedintele Traian Băsescu, a vrut să se vorbească despre domnia sa", a afirmat liderul PC.
Daniel Constantin a precizat că preşedintele Băsescu, la consultările care au avut loc, "a spus într-adevăr" că îşi va da demisia dacă se va face modificarea Constituţiei.

"Noi suntem de acord cu revizuirea Constituţiei, dar acesta este un subiect important, nu poate fi subiectul unei scrisori pierdute la ceas de seară, aşa cum vrea preşedintele. Ne vom apleca foarte serios asupra revizuirii Constituţiei, dar într-un Parlament legitim, adică după alegerile parlamentare din acest an şi după alegerile prezidenţiale, care eu, personal, sper să fie tot în acest an", a afirmat liderul PC.

Şeful statului cere liderilor USL ca opoziţia să participe la discuţiile privind revizuirea Constituţiei, astfel încât mandatul prezidenţial să fie de patru ani, iar referendumul de validare să aibă loc la locale, garantând că va demisiona în timp util pentru ca în noiembrie să fie şi prezidenţiale.

Preşedintele Traian Băsescu, a trimis vineri, câte o scrisoare preşedintelui Partidului Social Democrat, Victor Ponta, preşedintelui Partidului Naţional Liberal, Crin Antonescu, şi preşedintelui Partidului Conservator, Daniel Constantin.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite