Consilierii Aliantei vor sa-l demita pe primarul Iasiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierii Aliantei D.A. vor initia, la Iasi, la inceputul anului viitor, o campanie de strangere de semnaturi pentru demiterea primarului PSD al municipiului Iasi, Gheorghe Nichita. "Legea

Consilierii Aliantei D.A. vor initia, la Iasi, la inceputul anului viitor, o campanie de strangere de semnaturi pentru demiterea primarului PSD al municipiului Iasi, Gheorghe Nichita.
"Legea administratiei publice ne permite ca, in momentul in care avem sustinerea a cel putin 25% din populatie, sa propunem prefecturii demiterea primarului. Nichita se considera un mic boier: a uitat de iesenii care l-au votat si actioneaza impotriva intereselor acestora", a declarat, intr-o conferinta de presa, consilierul PNL Radu Botez. Consilierii D.A. au adus drept argument o recenta hotarare a municipalitatii, prin care taxele si impozitele locale au fost majorate, in medie, cu 40 la suta. "Aceasta crestere este nefundamentata si in total dezacord cu starea economica si sociala a Iasiului. Prin adoptarea ei, au fost incalcate mai multe prevederi legale. "Sunt sume imense cheltuite superficial, daca nu chiar ilegal, fara acordul consilierilor locali. Ma refer la subventia acordata de municipalitate clubului de fotbal Politehnica Iasi, in valoare de 25 miliarde de lei vechi, care nu se regaseste in contabilitatea clubului si care a fost cheltuita fara nici o justificare. De cealalta parte, primaria nu a urmarit si nu a controlat modul de utilizare a sumelor acordate", a afirmat consilierul PNL Mugur Cozmanciuc.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite