Conservatorii lui Voiculescu studiază manipularea presei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tehnicile de manipulare a presei funcţionează în fiecare ţară din lume, a declarat, ieri, la Bucureşti, specialistul britanic în consultanţă politică James Humphreys, în cadrul unei

Tehnicile de manipulare a presei funcţionează în fiecare ţară din lume, a declarat, ieri, la Bucureşti, specialistul britanic în consultanţă politică James Humphreys, în cadrul unei dezbateri despre manipularea prin media. Evenimentul dedicat analizării fenomenului manipulării prin presă, la care au participat politicieni, analişti politici şi jurnalişti, a inaugurat Institutul de politici conservatoare al lui Dan Voiculescu. Humphreys, invitat de onoare al dezbaterii, este profesor la Universitatea Kingston, unde liderul PC urmează un masterat în ştiinţe politice. Tehnicile de manipulare nu trebuie să depăşească o limită pe care o reprezintă îndoiala publicului asupra unor subiecte de larg interes, a subliniat profesorul britanic al lui Voiculescu. Blamarea publică duce şi ea la distorsionarea informaţiilor publice, o altă formă a manipulării, a precizat Humphreys.
Campaniile electorale sunt cele care utilizează cel mai des tehnicile de distorsionare a informaţiei publice, a mai spus specialistul britanic.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite