Compensaţii pentru militarii epuraţi de comunişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liberalii au iniţiat un proiect de lege privind acordarea de compensaţii materiale cadrelor militare care au fost îndepărtate abuziv din armată în timpul regimului comunist. Potrivit textului,

Liberalii au iniţiat un proiect de lege privind acordarea de compensaţii materiale cadrelor militare care au fost îndepărtate abuziv din armată în timpul regimului comunist. Potrivit textului, semnat de deputaţii George Scutaru, Dan Motreanu, Claudius Zaharia, Valeriu Boeriu, Horaţiu Buzatu şi senatorul Radu Stroe, foştii ofiţeri, subofiţeri, maiştri militari, jandarmi, grăniceri şi cadrele asimilate structurilor de poliţie, miliţie, securitate şi siguranţă, care au fost excluşi abuziv din sistemul de apărare, în perioada 23 august 1944 - 22 decembrie 1989, vor primi compensaţii lunare în valoare de 150 RON. De prevederile actului normativ nu pot beneficia persoanele care au desfăşurat activităţi în slujba unei puteri străine, au fost condamnaţi pentru crime şi delicte contra umanităţii şi securităţii naţionale, precum şi cei care au fost agenţi sau colaboratori ai securităţii sau au făcut activităţi de poliţie politică.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite