Comisia SRI atacă neconstituţionalitatea interimatului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uimiţi că preşedintele Băsescu nu doreşte să-şi exercite prerorgativele constituţionale de propunere a doi noi şefi pentru SRI şi SIE, membrii Comisiei parlamentare de control a

Uimiţi că preşedintele Băsescu nu doreşte să-şi exercite prerorgativele constituţionale de propunere a doi noi şefi pentru SRI şi SIE, membrii Comisiei parlamentare de control a activităţii SRI au decis, ieri, să atace constituţionalitatea deciziei CSAT privind un interimat prelungit în ceea ce priveşte exercitarea atribuţiilor directorului SRI. Comisia a adoptat un document prin care solicită convocarea Birourilor Permanente ale celor două camere parlamentare pentru analizarea "decapitării serviciilor de informaţii". Potrivit secretarului comisiei, deputatul PSD Ion Stan, "Radu Timofte rămâne director de facto al SRI" până când demisia sa va fi depusă la Birourile Permanente ale celor două Camere, iar Parlamentul, singura instituţie legal abilitată să numească sau să demită şefii SRI şi SIE, se va întruni în şedinţă comună pentru a lua act şi a valida această demisie. "Preşedintele ţării nu are competenţa legală să accepte sau să primească astfel de demisii, iar pe domnul Timofte nu-l poate revoca CSAT-ul, aşa cum nu poate stabili nici directori interimari. Se suspendă o hotărâre a parlamentului, ceea ce nu este permis", a apreciat Stan. Deputatul PC Constantin Faina a afirmat că rezerva prezidenţială este nefondată, de vreme ce Legea SRI prevede că propunerea pentru un director al SRI trebuie înaintată parlamentului în termen de 30 de zile.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite