Comisarul român a făcut impresie bună la audieri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ludovic Orban, nominalizat de România şi de Jose Manuel Barroso, şeful Comisiei Europene, pentru postul de comisar pentru multilingvism şi dialoguri interculturale al UE, a fost audiat ieri timp

Ludovic Orban, nominalizat de România şi de Jose Manuel Barroso, şeful Comisiei Europene, pentru postul de comisar pentru multilingvism şi dialoguri interculturale al UE, a fost audiat ieri timp de trei ore în Comisia de cultură şi educaţie a Parlamentului European. Deşi la audiere au participat nu numai membrii comisiei de specialitate, dar şi mulţi alţi europarlamentari din alte comisii, precum şi jurnalişti, se poate spune că Leonard Orban va obţine avizul pozitiv şi votul Parlamentului European pentru poziţia de comisar. Surse oficiale din grupul PPE afirmă că Leonard Orban a făcut o impresie bună şi implicit va obţine fără probleme votul celui mai mare grup din Parlamentul European.
De asemenea, Grupul Socialist, care anunţase că va fi cel mai dur în întrebări şi atitudine, pare a fi mulţumit în urma audierii. Pierre Moscovici a declarat pentru Adevărul că "în fond nu contează dacă pisica este albă sau neagră atâta timp cât ea prinde şoareci". A menţionat însă că ar fi preferat ca Leonard Orban să fi fost socialist.
Al treilea grup ca mărime în PPE, Grupul Liberal, s-a arătat de asemenea foarte mulţumit de prestaţia lui Orban, de răspunsurile sale şi de atitudinea generală pe care a avut-o în cadrul audierilor, considerând că "a făcut o treabă foarte bună". Astfel că, deşi a avut parte de întrebări foarte dificile, cum ar fi respectarea drepturilor maghiarilor la Universitatea "Babeş Bolyai" sau lipsa egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi în instituţiile UE, Orban a reuşit să răspundă foarte diplomatic evitând capcanele europarlamentarilor din Comisia de cultură.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite