La Cluj-Napoca, castigatorul masurat la zecime

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dominanta zilei de ieri, la Cluj-Napoca, au fost stresul si sondajele de la iesirea de la urne. Dupa ce candidatii la fotoliul lasat liber de Gheorghe Funar, Ioan Rus (PSD) si Emil Boc (Alianta

Dominanta zilei de ieri, la Cluj-Napoca, au fost stresul si sondajele de la iesirea de la urne. Dupa ce candidatii la fotoliul lasat liber de Gheorghe Funar, Ioan Rus (PSD) si Emil Boc (Alianta PNL-PD) si-au exprimat voturile, au ales sa-si petreaca ziua asa cum le-a dictat inima. Rus a plecat la munte, pentru a petrece cateva ore in natura, lasand la Cluj-Napoca un staff framantat de intrebari, iar Emil Boc si-a luat bocceluta si a batut sectiile. De dimineata, primul semn ca se poate intampla orice a fost prezenta la urne la ora 8, dubla fata de cea din primul tur de scrutin. Pe parcurs, insa, oamenii s-au mai domolit, astfel incat la ora 16, abia o treime introdusesera buletinele de vot in urne. Prin sediile partidelor, jurnalistii intrau si rosteau doua cuvinte "vrem cifre". Cifrele, insa, nu erau relevante. O prima veste a aruncat in aer sediul PSD: potrivit sondajului facut de Antena 1 si UBB, la ora 10, Boc avea 53 la suta. Peste patru ore, insa, aveam sa aflam ca in frunte se instalase Rus, cu 54 la suta. Iar la ora 15, Boc revenise in fata, cu 51 la suta. De cealalta parte, exit-poll-ul realizat de Metro Media Transilvania si Insomar pentru TVR releva o lupta mai stransa: 50,5 Rus, la ora 14,00. De altfel, strategul de campanie al candidatului PSD, Vasile Dancu, a si anticipat de dimineata, o situatie extrem de fluida. Acestea au fost datele comunicate de staff-urile PSD si Aliantei, mai direct, mai printre dinti, iar de la institutiile ce faceau sondaje nu am reusit sa aflam date oficiale. In ceea ce priveste mobilizarea de care au fost in stare partidele, aici trebuie spus ca PSD si UDMR au batut, de departe, posiblitatile Aliantei. Daca Uniunea a pus la bataie 40 de masini mici si microbuze pentru transportarea la urne a electoratului maghiar, toata saptamana care a trecut, PSD a aplicat principiul door-to-door (din usa in usa), peste 2000 de oameni batand la portile a circa 70 la suta din electorat, pentru a-l convinge sa voteze. "Unii ne-au spus sa mai mergem noi si in p..., dar asta-i", ne-a marturisit presedintele PSD Cluj-Napoca, Stefan Dimitriu. I-am intrebat si pe liberali si pedisti cum au sunat mobilizarea. Am aflat ca la telefon. La ora 13, la PSD, la sediul plin de toata floarea pesedista, aerul fierbea. Dimitriu impartea ordine, tinerii bateau orasul si vorbeau la telefon, luand pulsul, se faceau estimari. Din cand in cand, Rus telefona ca sa afle prezenta la vot. Nu stim cum reactiona. Tinere amabile imparteau sandwiciuri, fursecuri, sucuri, cafele si schimbau scrumierele din doua in doua mucuri de tigara. Ora 14,34. Transpirat, in camasa, rozand dintr-un baton de ciocolata de casa cumparata cu 5.000 de lei, Emil Boc a intrat in sediul PD, anuntand: "Am batut 62 de sectii de votare". "Vrem cifre!", i-au strigat cativa jurnalisti, afland apoi ca buzunarele lui Boc sunt goale, din acest punct de vedere. Nimeni nu l-a crezut. Cifrele, insa, se schimbau cu viteza, din ora in ora, pentru ca toata lumea facea sondaje. In primul rand, in prima linie, erau membrii sectiilor de votare care stateau langa urne, care se zgaiau pana le ieseau ochii din orbite la buletinele de vot pe care, dintr-un exces de cerneala, se vedea unde a stampilat fiecare, daca nu a avut inspiratia sa indoaie hartia. Iar acestia dadeau telefoane fiecare la partidul lui, acasa, la prieteni, care, evident, propagau informatia. Veneau apoi operatorii institutiilor de sondare, apoi cei care-i intrebau, pusi de partide, cum sunt scorurile si apoi prietenii celor care intrebau. Iar tot orasul, toata ziua, a fost plin de sondaje. La asta se adaugau zvonurile. Unul, de exemplu, spunea ca la finalul slujbei difuzate de Radio Renasterea, o voce a intrat pe frecventa pentru a spune "votati Rus". La ora transmiterii acestei corespondente, caseta-martor a emisiunii nu fusese terminata de ascultat. Apoi veneau zvonurile ca Emil Boc da mana cu oamenii in sectiile de votare. "Mare scofala", a marait un om din staff-ul sau. Si altele, legate de bannere ilegale, masini cu inscriptii. Ora 17 ne-a prins la sediul PSD, unde am aflat si scorurile de la ora 16. Atat UBB, cat si Insomar-MMT spuneau la fel: conduce Boc, cu 53, respectiv 52 la suta. Urmatoarele ore aveau sa aduca pentru unii durere, pentru ceilalti Nirvana...

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite