Ciuhandu ţine în şah USL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe Ciuhandu
Gheorghe Ciuhandu

Primarul Timişoarei Gheorghe Ciuhandu afirmă că nu a discutat, deocamdată, despre o candidatură a sa din partea USL, menţionând că vrea să rămână membru PNŢCD.

"Deocamdată, eu nu am discutat să candidez pentru USL. Eu am spus, în repetate rânduri, că doresc să-mi păstrez calitatea de membru PNŢCD şi că nu pot să intru ca membru de partid într-o combinaţie politică. Dacă dumnealor (USL - n.r.) ar susţine o alternativă cu un primar independent sau neafiliat partinic, putem discuta orice, dar acum discuţia e prematură", a declarat Ciuhandu.

Primarul Timişoarei a precizat, astăzi, că între PNŢCD - gruparea Victor Ciorbea şi USL au loc negocieri la nivel central.

"Au loc nişte negocieri la Bucureşti, nişte discuţii care nu s-au finalizat. Ele continuă, pe moment nu pot spune mai multe lucruri. Se negociază un protocol, este o chestiune de aspecte politice, juridice. Eu nu cunosc ce se discută acolo", a spus Gheorghe Ciuhandu.

Acesta a mai adăugat că a purtat negocieri cu diferite partide , dar fără a stabili o alianţă electorală.

"Am avut discuţii cu diverse formaţiuni, cu diverse persoane, cum se şi practică peste tot în lume, înainte de alegeri se fac regrupări. Nu am niciun fel de angajament în momentul de faţă", a precizat Ciuhandu.

Întrebat de ce crede că pe lista USL nu se regăseşte, deocamdată, niciun candidat pentru judeţul Timiş, la Consiliul Judeţean şi la Primăria Timişoara, Ciuhandu a refuzat să comenteze.

"Întrebaţi-i pe cei de la USL, eu nu sunt membru USL, eu nu ştiu de ce nu este niciun nume pe listă. Nu am ce să comentez şi nici nu vreau să comentez acum chestiuni care, de fapt, nu le cunosc. Negocierile USL cu PNŢCD merg mai departe, se discută. Sperăm să se termine cât de repede, să fie gata în timp util pentru alegeri. Dacă se parafează, să se stabileasca lista finală", a conchis Ciuhandu.

USL a dat publicităţii, luni, lista candidaţilor la preşedinţia CJ şi primăriile municipiilor reşedinţă de judeţ, în cazul Timişului nefiind însă menţionate nume.

În toamna anului trecut, când USL a stabilit listele iniţiale cu candidaţii pentru alegerile locale, preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu a fost desemnat candidat la Primăria Timişoara, în timp ce Titu Bojin , preşedintele PSD urma să intre în cursă pentru Consiliul Judeţean Timiş. Între timp, liderii PSD au încercat să-l convingă pe actualul primar al Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu să candideze pe listele USL pentru un nou mandat. Negocierile nu au fost finalizate până la data limită stabilită de USL privind lista candidaturilor, dar social-democraţii înceracă, în continuare, cooptarea lui Ciuhandu în echipa pentru locale.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite