Cine va câştiga bătăliile politice ale toamnei?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Coaliţia va redeschide frontul de luptă în Parlament pentru schimbarea sistemului de vot şi cuplarea alegerilor. O mare miză a sesiunii din toamnă va fi dezbaterea bugetului de stat pentru 2012, un an dominat de campania electorală.

Revizuirea Constituţiei a bătut pasul pe loc, chiar dacă deputaţii din Comisia Juridică au făcut luni o încercare de a demara discuţiile pe marginea schimbării legii fundamentale. Până la 30 septembrie, grupurile parlamentare pot veni cu amendamente, urmând ca dezbaterile să fie reluate din octombrie. Însă discuţiile despre Parlamentul unicameral şi reducerea numărului de parlamentari se anunţă complicate, în condiţiile în care Puterea nu are majoritatea de două treimi necesară.

Tot în această sesiune, coaliţia de guvernământ ar trebui să găsească o soluţie şi pentru schimbarea sistemului de vot, în condiţiile în care UDMR nu agreează votul uninominal pur, fără redistribuirea mandatelor. O altă prioritate a devenit comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare.

Liderii PDL, în frunte cu premierul Emil Boc şi susţinuţi puternic de Traian Băsescu, încearcă să-i convingă chiar şi pe liderii Opoziţiei că planul cu „şase buletine de vot pe cap de alegător" este cea mai bună soluţie pentru România.

Un subiect „dureros" a rămas pentru UDMR şi regionalizarea, deşi în coaliţie a fost înfiinţată o comisie şi pentru depăşirea dezacordului existent între PDL şi UDMR în privinţa „redesenării" hărţii României. Coaliţia trebuie să stabilească şi cine va conduce Ministerul Fondurilor Europene, instituţie care urmează să fie înfiinţată, favoritul pentru acest portofoliu fiind actualul consilier prezidenţial şi fost comisar european Leonard Orban.

Perdelele de fum ale Puterii

„Ca în orice negociere, se cere maximum ca să se obţină minimum sau ceva. Se încearcă aruncarea unor perdele de fum, se aduc în discuţie anumite aspecte care nu au nicio importanţă pentru oameni", a comentat analistul politic Andrei Ţăranu temele aruncate pe piaţă de actuala Putere.

„Important este de trecut bugetul, care în acest an este foarte dificil de construit, având în vedere criza, dar şi nevoile foarte multor deputaţi şi senatori", a mai spus el. În privinţa comasării alegerilor, Ţăranu a susţinut că nu ar fi imposibil ca alegerile locale şi cele parlamentare să aibă loc în octombrie anul viitor pentru că noii aleşi devin parlamentari de drept doar după depunerea jurământului.

„Problema în sine este că va fi un haos al informaţiei pentru cetăţeni, care nu vor mai înţelege nimic. Nu va mai fi o democraţie instituţionalistă, ci una electoralistă, care se va baza doar pe votul celor care vin la urne. Cât despre modificarea sistemului de vot, toată lumea susţine că vrea, dar întrebarea e cum, fiindcă în acest moment nimeni nu ştie acest lucru", a conchis el.

Pârvulescu acuză „aberaţiile" PDL

Analistul Cristian Pârvulescu este de părere că obiectivele stabilite de PDL pentru toamnă sunt aberante: „Nu este normal ca regulile privind alegerile să se schimbe înainte de alegeri, ca aberaţii electorale să fie promovate ca reforme".

El a susţinut că, din informaţiile sale, în cadrul discuţiilor din Coaliţie privind sistemului de vot pentru parlamentare, s-a pus problema modificării legii în sensul în care primii doi clasaţi să fie declaraţi câştigători în colegii. „Este o aberaţie. Aşa ceva e nemaiîntânit... Şi de ce să fie aşa? Pentru că PDL va fi partidul de pe locul doi...", a declarat Pârvulescu.

„Ceea ce este cu adevărat grav este că aceste încercări creează instabilitate, care pe termen lung va avea consecinţe: va duce la instabilitate economică şi la majorităţi fabricate, ilegitime", a mai spus analistul politic.

„Albă ca Zăpada", activată

Lunile toamnei ar putea aduce şi „mai multă mişcare" pentru construcţia politică botezată „Albă ca Zăpada" de ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu. „Cred că o să apară până la alegerile din 2012. În lunile următoare, o să vedeţi mai multă mişcare", a declarat Lăzăroiu într-un interviu pentru Hotnews. „De doi ani, oamenii vor un alt tip de lideri politici. Eu am spus: m-aş înscrie într-o asemenea mişcare, care să absoarbă toată zona asta de centru dreapta. Nu vreau să spun că vreau să fiu buricul acestei mişcări", a arătat ministrul.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite