Cezar Preda vrea să interzică accesul adolescenţilor în baruri, de luni până joi, după ora 21.00

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepreşedintele PDL Cezar Preda vrea să iniţieze un proiect legislativ prin care să fie interzis, de luni până joi, după ora 21.00, accesul adolescenţilor sub 18 ani în baruri, restaurante şi discoteci.

"În luna ianuarie voi depune o iniţiativă legislativă în Parlament care să prevadă că de luni până joi după ora 21.00 este interzis accesul minorilor în orice local de alimentaţie publică, bar, restaurant, cluburi, discoteci. Copiii trebuie să stea să înveţe şi trebuie să le facem legi care să-i protejeze”, a spus Preda, citat de Mediafax.

El a afirmat că sancţiunea în cazul celor care vor încălca legea va fi retragerea autorizaţiei de funcţionare.

"Nu e permis să devenim o ţară în care în tot cursul săptămânii găsim minori care sunt până dimineaţa în localuri. Vineri, sâmbătă, duminică e relaxare, dar până joi eu aşa consider că trebuie să facem. Consider că orice om care are copii îşi doreşte să-i fie protejat copilul şi să nu-l aibă după ora 21.00 în alte locuri decât acasă, unde să se odihnească pentru cursuri", a adăugat Preda.

VEZI AICI DECLARAŢIA LIDERULUI PDL

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite