Cezar Preda: Prigoană nu trebuia să demisioneze din PDL

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat pentru Adevărul că, din câte ştie, conducerea partidului nu a revenit asupra deciziei prin care democrat-liberalii ar fi trebuit să aleagă între afacerile cu statul şi politică.

“Poate s-a discutat la una dintre şedinţele Biroului Permanent la care nu am fost prezent. Eu nu ştiu de o astfel de decizie şi ar fi o greşeală dacă s-ar renunţa la această incompatibilitate. Din punctual meu de vedere, cei care au intrat în politică şi fac afaceri acum cu statul sunt incompatibili”, a comentat Preda.

El a adăugat însă că introducerea acestei incompatibilităţii nu l-a vizat niciodată pe deputatul Silviu Prigoană. “Părerea mea este că Silviu Prigoană s-a grăbit. El nu trebuia să demisioneze nici atunci întrucât el a făcut afaceri cu mult timp înainte să intre în politică”, a mai spus el referitor la anunţul deputatului de revenire în partid.

Silviu Prigoană a anunţat că revine în PDL, întrucât conducerea partidului ar fi renunţat la decizia privind retragerea din politică a celor care vor să îşi continue afacerile. După demisia din PDL, Prigoană a votat împotriva Cabinetului Boc, susţinând moţiunea de cenzură a Opoziţiei din sesiunea parlamentară trecută.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite