Cezar Preda o acuză pe Macovei de ipocrizie: Să-şi facă partid cu Baconschi, Voinescu, Lăzăroiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul PDL Cezar Preda o acuză de ipocrizie pe Monica Macovei, într-un interviu pentru Ziarul Ring, citat de Mediafax, în legătură cu criticile acesteia la adresa PDL, menţionând că vicepreşedintele formaţiunii nu are decât să-şi facă propriul partid, alături de Sever Voinescu, Cristian Preda şi Teodor Baconschi.

Cezar Preda a menţionat că a apărut în ultima vreme "un cetăţean care se erijează în postura de părinte al unui nou concept politic", făcând referire la ideea Monicăi Macovei de a înfiinţa un nou partid.

"[...] Asta nu o spune în cadrul partidului deşi este şefa unei comisii de analiză împreună cu domnul Flutur la tot ce înseamna marii şefi din România. Cu nume şi predicat să ne spună care sunt persoanele care trebuie să plece. Ori a spune pe blog şi a te ralia la şedinţele de la «Hilton» unde se fac mari analize ale dreptei româneşti, că PDL a trădat ideile reformatoare, răspunsul meu este următorul: ipocrizie. PDL a fost cel mai fidel repondent la ceea ce a vrut preşedintele României să facă în această ţară. A fost partenerul lui Traian Băsescu în tot ceea ce a dorit Traian Băsescu să facă bine pentru România. Aşa că astea sunt poveşti", a spus Cezar Preda.

El a adăugat că Macovei nu are decât să-şi facă partid, împreuna cu Teodor Baconschi, Sever Voinescu, Cristian Preda, Sebastian Lăzăroiu şi Valeriu Stoica.

"Dacă vrea să facă un partid de dreapta autentic, să-i ia de mână pe cei trei-patru colegi, şi să facă acel partid. Să facă partidul ăsta cu domnul Sever Voinescu, cu domnul Baconschi, cu domnul Cristian Preda. Domne, cine i-a împiedicat? Am înţeles, nu se mai pot uita la noi, nu le plac figurile noastre şi nu numai ale noastre, că noi am ieşit din decor. Păi ce vrea, să-i omoare pe toţi şi să râmână dânşii patru cu 41 de filiale, cu 41 de organizaţii judeţene care au sute de mii de membri? Nu, e clară treaba, că noi nu ne regăsim în profiulul făcut de domniile lor. Să facă un partid nou, cu ce orienatare vor, că va fi ordoliberal, că e pur de dreapta, că îl are pe domnul Valeriu Stoica ideolog, să-l facă, domnule, cine îi opreşte? Şi cu domnul Lăzăroiu, să o ia şi pe Albă ca Zăpada şi să facă un partid modern, domnule, extraordinar, care va fi votat de toată suflarea din România care munceşte, nu de România care nu are bani. Să facă partidul ăsta şi vă daţi seama că ar câştiga alegerile cu 51 la sută?", a mai spus Preda pentru Ring.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite