Ce cred americanii despre Vanghelie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Est-europeanul Vanghelie le-a povestit americanilor despre privatizarea serviciilor de întreţinere ale Bucureştiului, iar americanii capitalişti i-au povestit românului despre virtuţile administraţiei de stat. Oficialii americani cu care a vorbit „Adevărul“ au povestit că primarul nu s-a aventurat la vorbit în engleză, dar părea că înţelege multe dintre cele ce i se spuneau în această limbă.

Citiţi şi: Vanghelie la Washington: "Am primit dopul de cristal!"

La sfârşitul lunii ianuarie, primarul sectorului 5, Marian Vanghelie, a făcut o excursie în Statele Unite, cu scopul declarat de a aduce investitori americani la Bucureşti şi de „a fura meserie" de la cât mai mulţi reprezentanţi ai administraţiilor locale americane. În cele câteva zile pe care le-a petrecut în Washington D.C., Vanghelie a avut peste 25 de întâlniri oficiale, stând de vorbă - cu ajutorul unui traducător - cu directori de regii locale, politicieni, diplomaţi şi reprezentanţi ai unor think-tank-uri. Toate aceste întâlniri au fost anunţate în presa românească prin comunicate trimise la foc automat de către oamenii primarului.

Ziarul „Adevărul" a avut curiozitatea să afle nu numai ce crede Vanghelie despre americani, ci şi ce cred americanii despre Vanghelie. Ca urmare, i-am contactat pe unii dintre interlocutorii americani ai primarului şi i-am întrebat ce au discutat cu el şi ce impresie le-a făcut. Concluzia? Vanghelie s-a informat, într-adevăr, despre chestiuni de genul colectării eficiente a gunoiului şi privatizării regiei de apă şi a reuşit să le facă americanilor o impresie bună. Vanghelie a beneficiat, de la bun început, de o organizare eficientă a călătoriei sale în America.

Ajutor profesionist

Multe dintre întâlnirile oficiale ale primarului român în Washington D.C. au fost intermediate de Cozmin Guşă, cosnilierul său de imagine externă, care a luat legătura cu o firmă puternică de lobby din Washington D.C., Blue Star Strategies. Condusă de două femei cu o experienţă considerabilă în politica americană, Karen Tramontano şi Sally Painter, Blue Star Strategies lucrează cu guverne şi corporaţii dintr-o mulţime de ţări în curs de dezvoltare şi îşi ajută clienţii să se facă auziţi în cercurile puterii de la Washington. Compania nu se află la prima colaborare cu România. Conform site-ului companiei, Blue Star Strategies a fost angajată, acum câţiva ani, de către o coaliţie de guverne est-europene (Cehia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România şi Slovacia) pentru a face lobby în favoarea eliminării necesităţii vizei americane pentru aceste ţări. Firma a contactat persoane influente din ministerele de interne şi externe americane, din Congres, de la Casa Albă şi din mass-media, şi, conform site-ului său de informare, a reuşit să identifice în aceste locuri posibili aliaţi-cheie ai clienţilor săi, precum şi să „neutralizeze oponenţii" cauzei acestora. În octombrie 2008, preşedintele George W. Bush a anunţat eliminarea vizelor pentru toate statele menţionate mai sus, cu excepţia României şi Poloniei.

Chiar dacă nu a putut să convingă administraţia americană să-l lase pe Vanghelie în America fără viză, Blue Star Strategies a reuşit totuşi să-l ajute pe primar să se întâlnească cu o serie de oficiali de rang înalt. Unul dintre interlocutorii lui Vanghelie, Charles Cadwell, director în cadrul Institutului Urban, a fost surprins în sensul bun de faptul că un simplu primar a putut să se întâlnească cu persoane atît de importante din administraţia capitalei americane. „Vizita sa a fost foarte bine pusă la punct. Nu e îndeajuns să vii doar la Washington ca să te şi poţi vedea cu primarul Vincent Gray sau cu fostul primar Tony Williams!" spune Cadwell.

„Pare a fi un om inteligent"

Bossul sectorului 5 a reuşit să-i încânte pe americani. George Hawkins, managerul general al DC Water (regia de apă şi canalizare a capitalei americane), se declară impresionat de profesionalismul lui Vanghelie. „Instituţia noastră este una dintre cele mai mari de acest fel din lume, aşa că primim o mulţime de vizite. Unele dintre acestea par a fi mai mult de natură diplomatică, vizitatorii neavând prea mult timp să stea la discuţii. Conversaţia cu primarul Vanghelie, însă, a fost destul de detaliată şi sofisticată. Era evident că a venit cu temele făcute", spune managerul, care l-a caracterizat pe Vanghelie drept un om „direct" şi „serios". Fosta primăriţă a Washington-ului între anii 1990-1994, Sharon Pratt, a apreciat şi ea spiritul practic al primarului de la „5".

„A fost ales de mai multe ori, aşa că trebuie că are aptitudini bune de politician. Însă pare a fi foarte preocupat de rezolvarea practică a problemelor, ceea ce nu e neapărat un lucru obişnuit în rândurile politicienilor. Pare să aibă un ochi bun pentru ceea ce merge şi ceea nu merge. Şi nu mulţi dintre cei care intră în arena politică au aşa ceva" spune Pratt. „Unicitatea" lui Vanghelie i-a atras atenţia şi lui Charles Cadwell de la Institutul Urban, care a mai lucrat, în trecut, cu România şi cu Bucureştiul - deşi, după cum mărturiseşte el, nu cunoaşte prea bine sectorul lui Vanghelie. „Impresia pe care mi-a făcut-o a fost aceea a unei persoane mult mai implicate decât mulţi dintre birocraţii est-europeni pe care am avut ocazia să-i cunosc. A dat dovadă de entuziasm şi pare a fi un om inteligent" spune Cadwell.

În privinţa abilităţilor de limbă engleză ale lui Vanghelie, interlocutorii „Adevărul" au povestit cu toţii că primarul bucureştean nu s-a aventurat la vorbit, însă părea că înţelege multe dintre cele ce i se spuneau în engleză. „S-a folosit de un traducător de-a lungul întregii întâlniri. Dar sunt convins că a înţeles o bună parte din ce spuneam, pentru că au fost momente în care nu a aşteptat după traducere", spune Kurt Volker, fostul ambasador al Americii la NATO şi actualul director al Centrului pentru Relaţii Transatlantice din cadrul Universităţii Johns Hopkins.

Un strop de afaceri externe

După cursurile intensive de administraţie publică americană pe care le-a luat în Washington D.C., Vanghelie a găsit puţin timp şi pentru nişte seminare de politică internaţională. Ambasadorul Kurt Volker i-a vorbit primarului despre optica globală a Statelor Unite. „Cred că domnul Vanghelie îşi construieşte o bază de cunoştinţe de politică externă. L-am ajutat să-şi facă o idee despre viziunea actuală a Americii asupra României şi Europei Centrale. Eu am fost în România şi pentru mine este interesant să cunosc lideri locali care s-ar putea să aibă un viitor în politică", spune Volker. Vanghelie şi Volker au, de altfel, şi o cunoştinţă comună: fostul şef pe linie de partid al românului şi coleg de diplomaţie al americanului.

„L-am cunoscut pe Mircea Geoană când era ambasador aici, în America. Domnul Vanghelie mi-a spus că fac parte din acelaşi partid şi că lucrează strâns împreună", spune ambasadorul. La următoarea vizită la Bucureşti, Volker spune că îl va căuta pe primarul de la sectorul 5.

"Impresia pe care mi-a făcut-o a fost aceea a unei persoane mult mai implicate decât mulţi dintre birocraţii est-europeni. A dat dovadă de entuziasm şi pare a fi un om inteligent."
Charles Cadwell director în cadrul  Institutului Urban

Administrare publică sau concesionare?

Interesul principal al lui Vanghelie a fost, la Washington, legat de veşnica dilemă a administraţiei locale: să-şi păstreze în subordine toate serviciile publice sau să le concesioneze unor firme private? În unele dintre întâlnirile sale, est-europeanul Vanghelie le-a povestit americanilor despre privatizarea serviciilor de întreţinere ale Bucureştiului, iar americanii capitalişti i-au povestit lui despre virtuţile administraţiei de stat.

„Într-adevăr, a fost o inversare fascinantă a stereotipurilor", râde George Hawkins, şeful de la Ape. „Noi suntem o instituţie publică, iar în Bucureşti Regia de apă menajeră a fost vândută unei firme private. Însă chiar dacă DC Water este o regie de stat, ea este o entitate independentă de administraţia locală. La orice altă instituţie publică, eu aş fi angajat de către primar, iar bugetul instituţiei ar trece prin mâinile consiliului local. Eu însă răspund doar în faţa unui board de directori, ai cărui membri provin din mai multe jurisdicţii. Un mare dezavantaj al regiilor de stat este că politizarea excesivă a metodelor lor de finanţare le îngreunează mult funcţionarea. Organizarea noastră de tip hibrid ne permite să ne menţinem integritatea financiară. Domnul Vanghelie era preocupat de potenţialele consecinţe ale privatizării serviciilor locale şi voia să vadă cum ne descurcăm noi cu modelul nostru de business", spune Hawkins.   

Discuţia lui Vanghelie cu Charles Cadwell de la Institutul Urban s-a axat pe aceeaşi temă generală, însă, de data aceasta, primarul nu a mai vorbit despre apa menajeră, ci despre salubritate. Primăria Sectorului 5 nu concesionează la ora actuală acest serviciu niciunei firme private, iar Vanghelie a dorit să se consulte cu „gânditorii" de la think-tank-ul  lui Cadwell în legătură cu avantajele unei potenţiale privatizări a colectării gunoiului. „Poate că se aştepta să-i pot da un sfat clar în privinţa celei mai bune alegeri. Dar aici nu există o soluţie clară, pentru că totul depinde foarte mult de contextul local. Pe de o parte, s-ar putea să te alegi cu un proces de concesionare asupra căruia să ai tot mai puţin control pe măsură ce trece timpul, ceea ce ar putea crea probleme cu redevenţa sau calitatea serviciilor. Pe de altă parte, şi să operezi tu toate regiile prezintă un set întreg de probleme", explică Cadwell.

Primarii, între ei

Fosta primăriţă a capitalei americane, Sharon Pratt, i-a vorbit lui Vanghelie despre nevoia tuturor marilor oraşe de a atrage investitori din domeniul privat, eventual prin intermediul organizării unor evenimente de mare anvergură. „Ştiu că Bucureştiul se gândeşte la o eventuală organizare a Olimpiadei. Pentru noi, o adevărată ancoră economică a fost baschetul. Apoi am reuşit să determinăm FIFA să organizeze mai multe meciuri de fotbal, ceea ce a adus bani la buget. Înainte de a fi primar, am lucrat în sectorul privat şi i-am spus domnului primar că privaţii nu au în general prea multă încredere în autorităţi, aşa că trebuie să ai grijă ce fel de semnale le trimiţi", spune Pratt.

Noul vis american: întâlnirea cu Barack Obama

Primarul sectorului 5, Marian Vanghelie, are noi planuri de călătorie. Nici nu i s-a uscat bine ştampila din paşaport de la revenirea din Statele Unite, că edilul social-democrat îşi pregăteşte deja revenirea la Washington. Şi nu oricum: se va întâlni chiar cu preşedintele american Barack Obama, în a doua jumătate a lunii mai, când va participa la reuniunea Asociaţiei Prieteniei Americano - Israeliene, coprezidată de liderul de la Casa Albă şi de premierul Israe­lului, Benjamin Netanyahu.

Vanghelie va avea ocazia chiar să se remarce în faţa lui Obama, având planificată şi o intervenţie la această întâlnire. „Este o organizaţie foarte importantă, cu peste 100 de membri cotizanţi, iar Marian Vanghelie va avea şi o intervenţie în cadrul acestui eveniment. Urmează să semnăm şi nişte parteneriate. Vrea să aducă investitori direcţi în România", a arătat noul consilier de imagine externă al primarului sectorului 5, Cozmin Guşă.

Cozmin Guşă este cel care i-a aranjat lui Vanghelie şi prima deplasare în State, cu ajutorul „relaţiilor personale" şi al „capitalului de încredere" de care spune că se bucură în capitala americană. „Eu am fost singurul politician care, în 2009, a fost la Casa Albă şi i-a avertizat că alegerile din România vor fi fraudate, aşa cum s-a şi întâmplat. De data aceasta, mi-am folosit relaţiile personale să le prezint americanilor un om de încredere, serios, un primar care vrea să importe know-how-ul american, să facă ceva pentru necăjiţii ăia din sectorul 5", a explicat pentru „Adevărul" fostul consilier al prezidenţiabilului Mircea Geoană. Cu traducerea, Guşă a susţinut că l-a ajutat pe Vanghelie doar la Casa Albă, la întâlnirea cu consilierul prezidenţial Derk R. B. Douglas, unde nu au avut acces decât ei doi.

“În prima jumătate a anului vor avea loc aceste vizite, nu am stabilit data exactă. Se va întâlni atât cu primarul Londrei, cât şi cu alţi oficiali. În Israel, va fi o vizită mai specială."
Cozmin Guşă consilier de imagine externă al lui Marian Vanghelie

Noi aventuri la Londra şi în Israel

După Statele Unite, călătoriile lui Vanghelie continuă. Londra şi Israel sunt, potrivit lui Guşă, următoarele destinaţii ale edilului. „În prima jumătate a anului vor avea loc aceste vizite, nu am stabilit data exactă. Se va întâlni atât cu primarul Londrei, cât şi cu alţi oficiali. În Israel, va fi o vizită mai specială, deocamdată nu pot da detalii", a arătat Guşă.

„Întâlniri foarte excelente"

La sosirea de la Washington, primarul sectorului 5 al Capitalei a declarat că vizita a decurs mai bine decât se aştepta. Deşi s-a suprapus cu prezenţa preşedintelui Chinei în capitala SUA, întâlnirile au fost „foarte excelente". Întrebat cum i s-a părut „visul american", Marian Vanghelie a povestit că, la finalul întrevederii cu consilierul preşedintelui SUA, i-a spus acestuia că doreşte să-şi facă prieteni în America şi i s-a răspuns că are deja un prieten la Casa Albă. Vanghelie a mai fost întrebat de ziarişti şi cum i s-au părut americancele, el răspunzând: „I love you".

image
Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite