Cătălin Cherecheş: Nu putem trimite în Parlament oameni care 4 ani nu au făcut nimic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cătălin Cherecheş
Cătălin Cherecheş

Primarul oraşului Baia Mare, Cătălin Cherecheş (PNL) a declarat la Realitatea TV că la alegerile parlamentare nu pot candida oameni care în această legislatură au fost "simpli turişti".

"Nu putem trimite în Parlamentul României oameni care patru ani de zile au fost parlamentari şi nu au fost decât simpli turişti, nu au făcut nimic pentru Maramureş sau pentru Baia Mare. Nu are acum importanţă numele", a declarat Cherecheş.

"Evaluăm posibilitatea ca cei pe care îi sustine organizatia, dacă nu vor fi acceptaţi, să candideze independenţi, să câştige cu peste 50% şi îi aducem după aceea înapoi în PNL. Dacă pe cei din conducerea partidului nu-i intersează eficienţa electorală, pe noi ne interesează", a mai spus liberalul băimărean.

Cherecheş şi-a mărturisit afinitatea pentru fostul lider PNL Călin Popescu Tăriceanu, spunând că "există o nostalgie inclusiv de guvernarea produsă de Tăriceanu, ajutat şi de o dezvoltare economică mai bună decât acum".

Cât despre candidatura lui George Becali pe listele USL, Cherecheş n-a avut decât "cuvinte de laudă". "Faptul că domnul Becali candidează din partea USL e o decizie a forului central. Asta nu înseamnă că toată lumea trebuie să fie de acord (...). Cu siguranţă, sunt mii de personalităţi ale partidului care au rămas deoparte. Lucrul acesta deranjează, că aduci oameni din afara partidului", a mai spus edilul.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite