Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Cât de mare ne este, de fapt, Parlamentul

20 noiembrie 2009, 22:21 |  Autor:  | 

Cuvinte cheie: parlament, România,

Parlamentul României

Parlamentul României

 

Actualul Parlament bicameral, pentru reducerea căruia la o singură cameră se va vota duminică, este considerat „aglomerat" de adepţii trecerii la sistemul unicameral.


Pe Aceeaşi Temă

Datele arată însă că ţara noastră se plasează pe locul opt din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene (UE) în ceea ce priveşte norma de reprezentare, adică numărul de locuitori care sunt reprezentaţi de un parlamentar. Cu cât parlamentarii sunt mai mulţi, cu atât norma de reprezentare este mai mică.

Unui parlamentar român îi revin 46.709 de locuitori, în timp ce un parlamentar grec reprezintă 35.666 de cetăţeni. Grecia, care are aproape jumătate din populaţia României, are 300 de parlamentari.

Malta, ai cărei locuitori sunt în număr de 415 mii, numără 69 de parlamentari, adică aproape de şase ori mai puţini decât cei români, iar norma de reprezentare este de 6.014.

În Luxemburg, unde populaţia ajunge la o jumătate de milion, numărul parlamentarilor este de 60, iar în Cipru, de 59 la o populaţie de 800 de mii de locuitori. Germania pare să aibă Parlamentul cel mai „aerisit".

La o populaţie de 82,3 milioane (cea mai mare din statele UE), 680 de parlamentari activează în cele două Camere ale Parlamentului naţional (mai există însă şi Parlamentele federale).

Fiecare dintre aceştia reprezintă 121.029 de locuitori. Cei mai mulţi parlamentari sunt în Marea Britanie: 1.403 la o populaţie de 61,1 milioane şi o normă de reprezentare de 43.549.

În cazul în care numărul parlamentarilor români s-ar reduce la 300, atunci norma de reprezentare ar fi de 71.666, ceea ce ar plasa ţara noastră pe locul trei în topul celor 27 de state membre UE.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    O gorilă a trântit o femeie la pământ şi a bătut-o cu pumnii şi picioarele. Apoi a împărţit lovituri tuturor martorilor acestui incident. Alte trei brute i-au ţinut isonul. Violenţa extremă, comisă sub umbrela campaniei electorale pro-USL, ne arată cât de jos au coborât partidele politice. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

    TVR, jucăria tuturor

    Mircea Vasilescu

    ANAF a blocat conturile TVR. Conducerea TVR spune că instituţia nu-şi mai poate continua activitatea. Şi noi, telespectatorii?...

    Când buna-credinţă este suspendată

    Grigore Cartianu

    Recunosc că, deşi de-a lungul vremii n-am reuşit să capăt prea multă încredere în domnul Victor Ponta, i-am întâmpinat venirea la Guvern cu speranţe vecine cu naivitatea.

    Altceva

    Radu Calin Cristea

    Participant, până de curând, la curse de automobilism sportiv şi chiar câştigător al mai multor concursuri, Victor Ponta a fost descalificat de minţile sedentare din PDL, în frunte cu Traian Băsescu, care l-au considerat un „imatur": cum să laşi Guvernul, au exclamat Băsescu & curtea, pe mâna unui „copilot imatur" !?

    O lecţie pentru Băsescu şi PDL

    Ion M. Ionita

    Nu Băsescu şi PDL perorau pe la televiziuni cât de bun este uninominalul?

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole