Casele de vacanţă şi chiriile, noul hobby al parlamentarilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

>> Când nu vând şi nu cumpără terenuri, aleşii îşi închiriază proprietăţile, iar cu banii obţinuţi îşi construiesc altele. Deşi mulţi parlamentari iau bani de chirie fără să

>> Când nu vând şi nu cumpără terenuri, aleşii îşi închiriază proprietăţile, iar cu banii obţinuţi îşi construiesc altele.

Deşi mulţi parlamentari iau bani de chirie fără să fie îndreptăţiţi, o bună parte din colegii lor obţin venituri frumoase din închirierea sau vânzarea de locuinţe şi terenuri. O altă ocupare serioasă a senatorilor şi deputaţilor este construirea de case de vacanţă. Moştenirile primite îi scutesc pe unii parlamentari de drumul până la bancă pentru
credit imobiliar.

Democratul din Covasna Petre Străchinaru este ocupat cu ridicarea unei noi case de vacanţă în zona Întorsura Buzăului. Cu ridicarea unei locuinţe în comuna Pantelimon este ocupată şi Rovana Plumb. În declaraţia ei de avere mai figurează o casă de locuit în Comarnic, una de vacanţă în judeţul Alba, un apartament în Capitală şi două ipoteci încheiate, în valoare totală de 523.000 euro.

Proaspăt exclusă din PRM, deputata Daniela Buruiană Aprodu a apelat şi ea la serviciile bancare pentru a mai cumpăra, "în România", o casă de 126 mp.


Deputatul conservator Bogdan Ciucă a decis să se mute din Galaţi la Bucureşti. Pentru asta şi-a cumpărat o locuinţă în Eroilor, care face pereche cu casa de vacanţă din Soveja. Colegul de partid Codruţ Sereş şi-a cumpărat o casă în Giurgiu pentru clipele de odihnă. Mai generos cu timpul său liber, senatorul PRM Aurel Ardelean şi-a planificat pentru acest an două case de vacanţă, una în Moneasa şi alta în Lipova, crescând la patru imobilele pe care le deţine. O a cincea locuinţă, un apartament, a fost vândută tot acum.

Vilele se păstrează în familie


Democratul Radu Berceanu este proprietarul a trei apartamente, dintre care unul în Spania. Senatorul PD a urmat exemplul colegului peledist Viorel Arion, trecând alte două imobile în patrimoniul firmei SC AVI SRL, deţinută de fiii săi. Ex-peremistul Claudiu Tănăsescu este fidel principiului "totul numai în familie". El i-a vândut fiului său două case, pentru 734.000 RON.


Chiriile, pacoste pentru RAAPPS, profit pentru parlamentari


Social-democrata Daciana Sârbu şi-a rotunjit în acest an veniturile cu 36.000 de euro obţinuţi din închirierea unei locuinţe. Peledistul Marian Paveliu deţine două apartamente în Bucureşti, primite ca moştenire, pe lângă casa şi apartamentul din Sibiu. Investiţiile imobiliare i-au adus în acest an aproape 30.000 RON.
Deputatul PD Dumitru Puzdrea s-a specializat în domeniul închirierii de terenuri, care i-au adus un profit de 695.000 RON. Mai ciudată este situaţia conservatorului Sabin Cutaş.


Proprietar doar al unui apartament de 80 mp, senatorul PC a capitalizat din chirii 48.000 RON. Moştenirile
curg gârlă!


Aleşii nu au fost ocoliţi nici de moşteniri picate din senin. Deputatul PNL Horea Vioreanu a primit de la rude o casă în municipiul Cluj-Napoca şi una în comuna Mărişel, Cluj. Soţia senatorului PRM Gheorghe Funar a moştenit o serie de terenuri agricole şi forestiere în judeţele Bistriţa-Năsăud şi Mureş.

O nouă casă a primit şi senatorul PSD Ioan Chelaru. Pe lângă cei 350.000 RON obţinuţi din avocatură şi activitatea de senator, el şi-a rotunjit veniturile cu 52.729 RON din chiriile percepute pentru apartamentele şi spaţiile comerciale deţinute.

La polul opus, Teodor Filipescu pare să fi trecut în declaraţia de avere un act de danie demn de marii boieri: întreaga comună Găneasa, în beneficiul a două persoane fizice.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite