Cameraman, evacuat din plenul Camerei
0Un cameraman al televiziunii publice a fost dat afară de personalul de pază, din sala în care se ţin şedinţele în plen a Camerei Deputaţilor, la cererea vicepreşedintelui Camerei, deputatul
Un cameraman al televiziunii publice a fost dat afară de personalul de pază, din sala în care se ţin şedinţele în plen a Camerei Deputaţilor, la cererea vicepreşedintelui Camerei, deputatul PRM Lucian Bolcaş. Parlamentarul PRM nu s-a mulţumit cu această sancţiune şi a cerut personalului de pază să-l legitimeze, pentru ca secretariatul general al Camerei să poată cere ridicarea acreditării cameramanului. El ar fi fost vinovat, potrivit lui Bolcaş, de faptul că nu a stat în ţarcul rezervat televiziunilor şi s-ar fi apropiat de prezidiul Camerei. Regulamentul permite însă cameramanilor să ia imagini, timp de 15 minute, în afara ţarcului. Bolcaş s-a enervat însă vizibil, a ridicat tonul şi a oprit şedinţa Camerei până în momentul în care cameramanul a fost evacuat. Ulterior, el a susţinut că parlamentul nu este "un maidan de golănisme" şi, prin măsurile luate, nu a dorit decât să menţină ordinea şi disciplina.