Anastase: PSD a cerut 127 de miliarde de lei pentru votul la pensii. Vezi pentru ce a cerut PSD bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputaţii au stabilit astăzi să nu reia votul pe Legea pensiilor după ce ieri membrii opoziţiei au acuzat-o pe preşedintele Camerei, Roberta Anastase, că ar fi falsificat numărătoarea votului

UPDATE 17.50 Anastase: PSD a solicitat banii în ziua votului şi a trimis un mail de mulţumire două zile mai târziu

Preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a prezentat dovada că PSD a cerut 127 de miliarde de lei pentru a trece Legea pensiilor. Potrivit acesteia, PSD a făcut solicitarea pe 15 septembrie, iar "pentru a concretiza au trimis pe 17 septembrie, la ora 9.44 dimineaţa, (la două zile de la votul pe Legea pensiilor, n.r) un mail în care "erau prezentate mulţumiri pentru ajutor şi înţelegere".

"În schimbul banilor, PSD se angaja să asigure că Legea pensiilor va trece fără niciun fel de probleme. Trebuie să ştie pensionarii că în faţă le erau promise lucruri fără acoperire şi în spate cereau bani pentru ei", a declarat Anastase.

"Domnul Ponta invoca nu ştiu ce amendamente la bugetul de stat. Noi am discutat bugetul de stat în februarie", a continuat democrat-liberala.

"A fost o negociere în ziua votului, şi noi nu i-am dat curs", a declarat Anastase. Întrebată fiind dacă a fost "negociere" sau "şantaj", aşa cum se exprimase anterior, preşedinta Camerei a replicat: "Nu sunt jurist".

Anastase: PDL depune plângere penală împotriva lui Victor Ponta

"Vom face şi noi demersurile în justiţşie legale pentru faptul că domnul Ponta apare ca votând în momente succesive în care nu se afla în sală. Vom face plângere penală", a declarat Anastase.

Dă click pentru a vedea pentru ce instituţii locale a cerut PSD bani de la PDL

image
image
image
image
image

UPDATE 16:20 La scurt timp după plecarea preşedintelui, deputaţii opoziţiei care au părăsit sala s-au întors în plen pentru continuarea şedinţei.

UPDATE 15:10 Preşedintele Traian Băsescu a afirmat că nu se amestecă în dezbaterea privind legea pensiilor.

"Nu mă voi amesteca în dezbaterea parlamentară, doar Curtea Constituţională poate face asta... Nu găsesc în Constituţie articolul care spune că Preşedintele se amestecă în treburile Parlamentului".

UPDATE 15:10 PSD a părăsit sala după ce Traian Băsescu a ajuns în Parlament.

UPDATE Deputatul PNL Eugen Nicolăescu a anunţat că liberalii vor contesta legea pensiilor în forma adoptată de Camera Deputaţilor în 15 septembrie la Curtea Constituţională.

Plângerea va viza elemente de procedură, dar şi "vicii de fond".

UPDATE Anastase: PSD a cerut 127 de miliarde pentru votul la pensii. Nu am acceptat şantajul

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a acuzat PSD-ul că a recurs la un "şantaj ordionar" cerând PDL-ului 127 de miliarde de lei pentru a vota Legea pensiilor, lucru neacceptat de democrat-liberali.

"Aţi cerut bani ca să nu plecaţi din sală. 127 de miliarde a costat fuga PSD pentru a nu vota punctul de pensie. Spuneţi pensionarilor de ce i-aţi vândut", le-a spus Anastase, de la tribună, parlamentarilor opoziţiei, în timp ce aceştia vociferau în sală.

"127 de miliarde au cerut deputaţii PSD pentru a vinde votul", a afirmat preşedintele Camerei, susţinând că va face publică lista cu deputaţii care au cerut banii.

"N-am acceptat acest şantaj ordinar", a adăugat Roberta Anastase.

UPDATE Legea pensiilor a  fost adoptată în baza votului din 15 septembrie

Deputaţii au respins reluarea votului pe Legea Pensiilor, astfel că ea a fost adoptată în baza votului din 15 septembrie. Doar 33 de deputaţi s-au pronunţat pentru reluarea votului, în timp ce 158 au votat "împotrivă", iar 8 s-au abţinut.

Deputaţii au votat electronic, imediat după reluarea şedinţei Camerei.

UPDATE PNL a propus ca reluarea dezbaterii la acest proiect să fie făcută în sesiunea parlamentară următoare.

"Nu avem ce vot să reluăm, trebuie să luăm act că Legea pensiilor nu a întrunit numărul de voturi necesar şi să aplicăm Regulamentul, care spune că, în caz de respingere a unui proiect de lege, dezbaterea acestui proiect se reia în sesiunea următoare", a declarat Ludovic Orban, deputat PNL şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor

UPDATE Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat că va face declaraţii pe tema legii pensiilor în Parlament, de la ora 16:30.

UPDATE PSD a depus, astăzi, la Parchetul ICCJ plângeri penale împotriva preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, pentru abuz în serviciu, fals şi uz de fals şi împotriva deputatului Sever Voinescu, secretar de şedinţă la votarea Legii pensiilor.

Biroul Permanent al Camerei a decis să supună astăzi plenului reluarea votului pe Legea privind sistemul unitar de pensii, după ce liderii grupurilor PNL şi PSD au contestat cvorumul existent la votul final.

Ieri, Victor Ponta a declarat că Traian Băsescu trebuie să refuze să promulge o lege care a trecut prin fraudă, acuzând-o pe Roberta Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, că este un "hoţ".

"Abuzul în serviciu, falsul şi uzul de fals oricum au fost comise. PSD oricum va depune plângere penală împotriva Robertei Anastase", a declarat ieri preşedintele PSD.

Liderul PSD a declarat că nu doar votul final la Legea pensiilor trebuie reluat, ci toate voturile pe articole, inclusiv articolele referitoare la vârsta de pensionare şi la valoarea punctului de pensie, întrucât ar fi fost adoptate prin "frauda recunoscută" de preşedintele Camerei Deputaţilor.

El i-a solicitat Robertei Anastase să nu mai conducă şedinţele de plen până "la rezolvarea situaţiei" şi să desemneze unul dintre vicepreşedinţii Camerei Deputaţilor care să o înlocuiască.

În replică, Roberta Anastase a spus că  liderul PSD nu cunoaşte prevederile Regulamentului Camereişi că el este cel aflat în ilegalitate, pentru că, deşi a absentat de la dezbaterile legii, figurează că a votat electronic.

Vicepreşedinte UDMR, Laszlo Borbely, a declarat aseară că dacă ar fi fost în locul preşedintelui Camerei Deputaţilor nu ar fi supus la vot proiectul de lege.

"Dacă eu aş fi fost atunci cel care trebuia să supun la vot final acest proiect de lege, nu îl supuneam pentru că probabil că există o suspiciune că s-a fraudat", a declarat aseară ministrul Mediului şi vicepreşedinte UDMR, Laszlo Borbely, la Antena 3.

După şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor urmează una comună cu Senatul, unde preşedintele Traian Băsescu va ţine primul discurs în faţa Legislativului în acest mandat pe probleme interne.

 Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului este programată să înceapă la ora 15.00.

PSD a ameninţat că nu va fi prezent în Parlament la discursul preşedintelui Traian Băsescu dacă acesta nu va condamna modul în care a fost adoptată Legea Pensiilor.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite