Camera Deputaților a respins 125 de inițative legislative. Deputații Iulian Iancu și Aura Vasile au votat împotriva propriilor proiecte de lege

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ședință de plen la Camera Deputaților
Ședință de plen la Camera Deputaților

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, în sesiunea de vot final, 33 de acte normative şi a respins 125 de iniţiative legislative, între care și  cele privind combaterea pornografiei pe internet, condiţia fizică a poliţiştilor sau numirea managerilor în companiile de stat.

Deputaţii s-au exprimat marţi în plen, la sesiunea de vot final, asupra a 158 de proiecte de lege şi propuneri legislative, cea mai mare parte dintre acestea fiind respinse.

Între proiectele respinse de plenul Camerei Deputaţilor s-a numărat inclusiv propunerea legislativă semnată de deputatul PSD Iulian Iancu şi deputatul UNPR Aura Vasile prin care se instituie un regim strict de numire în consiliile de administraţie şi în funcţiile de management. Proiectul preciza că persoanele numite în consiliile de administraţie nu pot cumula calitatea de membru cu cea din alt consiliu de administraţie. În plus, managerii ar fi trebuit să facă dovada unei experienţe de cel puţin şapte ani în activitatea specifică funcţiei pe care o vizează.

Atât Iulian Iancu, cât şi Aura Vasile au votat pentru respingerea propriului proiect de lege.

De asemenea, între actele normative respinse s-a aflat proiectul de lege iniţiat de Guvern pentru combaterea pornografiei în mediul virtual, dar şi iniţiativa senatorului PDL Iulian Urban prin care poliţiştii ar fi fost obligaţi să treacă anual probele fizice pentru a rămâne angajaţi în structurile poliţieneşti.

Aceeaşi soartă a avut şi iniţiativa semnată de către deputatul Mihail Boldea prin care s-ar fi modificat Codul Penal astfel încât magistraţii care ar fi divulgat informaţii din dosarele penale, înainte de pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, ar fi putut fi pedepsiţi cu închisoare de la 1 la 5 ani.

Totuşi, deputaţii au votat pentru o iniţiativă a deputatului UDMR Marton Arpad prin care a fost abrogată Legea presei din perioada comunistă, teoretic aflată în vigoare încă din 1974.

De asemenea, cea mai mare parte a actelor normative adoptate în plen au privit validarea ordonanţelor de urgenţă emise de Guvern.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite