Călin Popescu Tăriceanu: Într-o societate democratică, instituțiile trebuie să funcționeze, indiferent cine le conduce

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Călin Popescu Tăriceanu
Călin Popescu Tăriceanu

Fostul premier, Călin Popescu Tăriceanu susține într-o postare pe blogul său că într-o societate democratică e important ca instituțiile statului să funcționeze corect, indifferent cine le conduce, asta pentru că pentru că oamenii nu pot fi niciodata considerați instituții ale statului.

"Aceste vorbe atribuite lui Ludovic al XIV-lea sunt primele care îmi vin în minte când văd concepţia despre stat a lui Traian Băsescu şi a prietenilor săi din PDL. Se spune că Regele Soare le-ar fi spus atunci când a fost nemulţumit de direcţia luată de anumite dezbateri din Parlamentul de la Paris. PDL, partid născut şi organizat numai şi numai pentru a fi la putere le redescoperă acum în timp ce confundă flagrant interesele liderilor săi cu instituţiile statului" consideră Tăriceanu.

Călin Popescu Tăriceanu consideră românii se află în faţa "unei concepţii inacceptabile despre guvernare reprezentată în discursul prezidenţial dar şi în multe alte intervenţii publice ale unor lideri ai PDL".

"Astfel, pentru Preşedinte, doamna Roberta Anastase a devenit o instituţie a statului. Vasile Blaga? Altă instituţie a statului! Obscurul Avocat al Poporului numit de PDL pe criterii politice şi numai după ce a intervenit Roberta Anastase să numere voturile în maniera binecunoscută (într-o primă fază fusese ales Valer Dorneanu)? O instituţie a statului! Astfel Traian Băsescu şi PDL au inventat instituţiile statului pe persoană fizică!

Fostul premier este de părere că democrația nu este înțeleasă cum trebuie și că adevărata putere a unui stat democratic este ca instituțiile să funcționeze, indiferent cine le conduce.

"În fapt este o greşeală imensă şi o neînţelegere a democraţiei. Oamenii se pot schimba, instituţiile sunt cele care trebuie să funcţioneze, indiferent cine le conduce. Aceasta este puterea democraţiei. Iar în România instituţiile democratice, în primul rând Parlamentul, funcţionează în continuare, în deplinătatea puterilor lor. Schimbarea unor oameni prin vot democratic nu înseamnă în nici un caz atac împotriva instituţiilor statului democratic!"

Tăriceanu invocă alternanţa la guvernare ca un criteriu de bază al definirii unui sistem democratic și precizează că noua majoritate parlamentară a votat în Parlament, în mod liber şi democratic, pentru schimbarea preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului cu persoane care reprezintă actuala majoritate parlamentară, lucru care se poate întâmpla "în orice altă ţară democratică, este ceva corect şi firesc, care se înscrie în practicile statului de drept".

"Subliniez că majoritatea parlamentară care a vorbit prin voturile date ieri este o majoritate morală, este o majoritate izvorâtă din alegerile parlamentare din anul 2008, aceeaşi cu cea care l-a propus în 2009 pe Klaus Iohannis pentru funcţia de Prim-ministru. Ea a fost subminată de Traian Băsescu care a forţat numirea Guvernului Boc pe baza unor voturi date de unii traseişti politici şi chiar stimulând formarea unui nou partid politic. Ceea ce s-a întâmplat acum este, de fapt, reconstituirea acestei majorităţi parlamentare iniţiale, dorită de electorat", apreciază Tăriceanu.

Călin Popescu Tăriceanu spune că ceea ce face cuplul Blaga-Anastase e un spectacol degradant, care afectează imaginea României și interesele poporului român.

"Din păcate, asistăm de 24 de ore la un spectacol degradant oferit de cuplul Blaga - Anastase care se agaţă cu toate puterile de scaunele pe care aveau impresia că s-au instalat pentru totdeauna. Din păcate, mijloacele la care apelează aceştia nu fac decât să lovească în imaginea României şi în interesele poporului român. În acest cadru aş include declaraţiile iresponsabile care vorbesc despre lovituri de stat, despre mineriade, încercările disperate de a stimula articole defavorabile României în presa străină, minciunile transmise unor misiuni diplomatice şi unor demnitari europeni despre pretinse intenţii ale USL de a revoca judecători ai Curţii Constituţionale. Rămâne întrebarea dacă tot acest noroi aruncat de Blaga şi Anastase pe obrazul României în mod gratuit şi numai pentru a-şi salva scaunele va fi vreodată decontat din punct de vedere politic ...

În ceea ce mă priveşte, remarc cu satisfacţie că România trece odată în plus foarte bine peste alternanţa la guvernare, adevărata piatră de încercare a unei democraţii. Instituţiile funcţionează normal chiar dacă oamenii puşi de PDL în fruntea Parlamentului, Vasile Blaga şi Roberta Anastase, au fost revocaţi şi înlocuiţi cu liderii politici ai actualei majorităţi. Cea mai importantă concluzie? Într-o democraţie, oamenii nu pot fi niciodată instituţii ale statului", a conchis Tăriceanu într-o postare pe blogul său.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite