Calimente: Un milion de interceptări legale în 2006

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul PNL Mihăiţă Calimente (foto), membru în Comisia parlamentară pentru cercetarea interceptărilor ilegale, a afirmat, ieri că aproape un milion de oameni ar fi putut fi ascultaţi de

Deputatul PNL Mihăiţă Calimente (foto), membru în Comisia parlamentară pentru cercetarea interceptărilor ilegale, a afirmat, ieri că aproape un milion de oameni ar fi putut fi ascultaţi de către anchetatori. "Dacă facem un calcul simplu privind mandatele de interceptare, care au fost eliberate în 2006, aproximativ 3.800, iar cei urmăriţi vorbeau în medie cu zece persoane pe zi, ajungem la cifra impresionantă de un milion de înregistrări, care sunt, să spunem, cu titlu legal", a zis Calimente. El susţine că majoritatea mandatelor au fost solicitate de către Direcţia Naţională Anticorupţie. Deputatul liberal a mai spus că, în 2006, s-au eliberat de trei ori mai multe astfel de documente. "În condiţiile în care există suspiciuni că nu toate interceptările au fost legale, luni voi cere prelungirea cu o lună a termenului pentru finalizarea raportului comisiei. Suntem curioşi care este circuitul şi procedura de urmărire a acestor convorbiri", a precizat Calimente.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite