CTP, despre USL: Când vezi pe cineva cum câștigă puterea, gândește-te cum va proceda când va trebui s-o cedeze
0
Editorialistul Cristian Tudor Popescu este de părere că imaginea României în străinătate nu va fi afectată dacă președintele, Traian Băsescu va fi suspendat.
Nu interesează în clipa de față atât de mult pe cat s-ar crede, la Bruxelles, daca Traian Băsescu, persoana Traian Băsescu, mai este sau nu președintele României. Au destule probleme oamenii de acolo!", a spus Cristian Tudor Popescu într-o intervenție la un jurnal TV.
Editorialistul apreciază că, din punct de vedere juridic, dacă preşedintele ar urma să fie direct demis, fără referendum, actul USL ar fi insuficient pentru o astfel de sentinţă.
"Lui Băsescu i se pun în sarcină tot felul de declaraţii pe care ni le amintim cu toţii; pe baza lor poţi să-ţi faci o părere despre politicianul, democratul şi omul Băsescu, dar strict juridic, chiar dacă cineva declară că a comis sau va comite o crimă, aceasta nu e o dovadă suficientă pentru condamnarea respectivului. În Justiţie e nevoie de fapte.
Că T. Băsescu a condus în mod discreţionar guvernele Boc şi Ungureanu, asta s-a văzut şi se datorează slugărniciei celor doi, dar preşedintele nu a semnat vreun document peste guvern şi premier care să-l acuze efectiv. Slugărnicia nu e trecută în Constituţie.
Tăierea salariilor şi pensiilor bugetarilor a fost anunţată, arogant, chiar dispreţuitor, dar numai anunţată de T. Băsescu, nu el a semnat hotărârea de guvern.
Fiecare dintre capetele de acuzare este discutabil în acest mod. Ceea ce nu înseamnă că nu e necesar să se ajungă la referendum", consideră Cristian Tudor Popescu.
Despre relația dintre Băsescu și Uniunea Social Liberală, CTP precizează că este un "coșmar" și continuarea ascestiei coabitări ar însemna pentru România "scandal politic perpetuu, nesiguranţă în ochii investitorilor, fragilitate economică, nonguvernare".
"USL a luat Curţii Constituţionale posibilitatea de a bloca suspendarea preşedintelui, cu care o înzestrase, prevăzător, PDL. Manevră sfidătoare, după altă manevră sfidătoare. Dar să ne imaginăm ce ar urma dacă acum CCR ar împiedica referendumul - se poate ajunge la blocarea întregii societăţi româneşti.
Votul popular este singura soluţie: dacă Băsescu pleacă, USL va trebui să-şi asume în totalitate, fără să mai aibă vreo scuză, responsabilitatea conducerii ţării prin furtuna economică. Dacă rămâne, USL va fi silită să facă acelaşi lucru dar cu Traian Băsescu la Cotroceni, căci aşa va fi hotărât electoratul. Alegerea liberă a poporului este instituţia fundamentală a democraţiei şi garantul ei ultim", a adăugat CTP.
Editorialistul găsește îngrijorător pentru viitor următorul lucru: "când vezi pe cineva cum câștigă puterea, modul în care o câștigă, gândește-te cum va proceda, ce va face, când va trebui s-o cedeze", a conchis Cristian Tudor Popescu.