COMENTARIUL ZILEI - Afaceristi fara frontiere politice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Sa nu sacrificam interesele partidului pentru situatii de conjunctura!". Precum titrajul de filme, aceasta afirmatie a lui Dinu Patriciu aparea, in mintile liderilor PNL, tradusa astfel: "Sa nu

"Sa nu sacrificam interesele partidului pentru situatii de conjunctura!". Precum titrajul de filme, aceasta afirmatie a lui Dinu Patriciu aparea, in mintile liderilor PNL, tradusa astfel: "Sa nu sacrificam interesul meu in afaceri pentru patru ani de opozitie". Magnatul titeiului nu s-a sfiit niciodata sa isi afiseze relatiile personale si de afaceri cu oameni sus-pusi in Executiv si in partidul de guvernamant. Invocand statutul sau de unul dintre cei mai influenti oameni de afaceri, el a recunoscut, recent, ca a negociat in nume personal, fara mandat de la partid, cu lideri ai PSD, intrarea la guvernare. In opinia sa si a catorva lideri liberali din esalonul al doilea, PNL nu ar avea decat de castigat daca ar face o coalitie cu formatiunea lui Adrian Nastase, pentru ca Romania are nevoie, in acest moment, de o guvernare liberala. Rationamentul filopesedistilor din PNL pleaca de la premisa pe baza careia, odata intrati in Cabinet, ministrii liberali vor putea face politica partidului. Lucru putin probabil, tinand cont de faptul ca viitorul Cabinet va contine reprezentanti ai altor trei partide, PSD, PUR si UDMR. In plus, este greu de crezut ca PSD sa cedeze liberalilor unul dintre ministerele-cheie economice, la care au ridicat pretentii atat umanistii, cat si udemeristii. Fara un portofoliu economic, care sa ii ajute sa isi puna in aplicare platforma-program, prezenta liberalilor in guvern ar fi pur decorativa. Mai mult, unele dintre masurile economice sustinute de PNL sunt in grava contradictie cu cele ale PSD. Este cazul cotei unice de impozitare, al carei partizan a fost ani intregi Dinu Patriciu si care este respinsa acum de pesedisti, pe criterii social-democrate, adica de protectie sociala a celor cu venituri mici. Ideea cotei unice de impozitare a fost demolata, pe parcursul intregii campanii, de catre pesedisti, care i-au acuzat pe liberali ca nu urmaresc decat sa le bage cat mai multi bani in buzunar clientilor lor politici si oamenilor foarte bogati din partid, cum este cazul lui Dinu Patriciu. Daca nu sunt cooptati in Guvern, sprijinul parlamentar pentru Uniunea PSD+PUR are si mai putin sens din perspectiva PNL, pentru ca nu este foarte clar ce ar avea liberalii de castigat de pe urma acestei sustineri, in afara catorva presedintii de comisii legislative, si nici acelea de prima mana. Dincolo de calculele de moment, PNL are acum in fata o optiune de viitor. Scorul pe care l-a obtinut in aceste alegeri se datoreaza mai putin prestatiei candidatilor Aliantei D.A., cat dorintei unei parti semnificative a electoratului de a indeparta PSD de la putere. Ignorand acest val care i-a propulsat in rolul de cea mai mare forta parlamentara - alaturi de pedisti, liberalii ar distruge, pe langa opozitia necesara oricarei democratii parlamentare, si sansele la alegerile legislative din 2008, cand alegatorii nu vor mai sti cum sa ii perceapa.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite