COMENTARIU POLITIC

C.V. Tudor - acelasi, dar cu semn schimbat Greu de imaginat ca exista naivi desavarsiti, care cred in sinceritatea "noului Corneliu Vadim Tudor", acela care se jura ca s-a moderat si ca l-a apucat

C.V. Tudor - acelasi, dar cu semn schimbat
Greu de imaginat ca exista naivi desavarsiti, care cred in sinceritatea "noului Corneliu Vadim Tudor", acela care se jura ca s-a moderat si ca l-a apucat dragostea de evrei. Vazand imaginile de la inaugurarea statuii lui Yitzhak Rabin, osanalele inchinate de liderul PRM poporului ales si lalaiala in ebraica a lui Ion Dolanescu, cei mai multi spectatori ai scenei politice au ramas, probabil, muti de uimire in fata capacitatii "tribunului" de a se mula pe directia vantului, de a mima schimbarea cu 180 de grade. Tocmai prin absurdul ei, aceasta miscare politica l-ar recomanda pe C.V. Tudor ca pe un demagog de rasa, evoluat, complex, capabil de orice cameleonism. O analiza atenta a personajului invalideaza insa aceasta perceptie. Iesirile sale publice de la "marea cotitura" anuntata cu doua luni in urma atesta nu doar incapacitatea de a se schimba, de a se adapta, fie si cu noduri in gat, regulilor jocului si discursului democratic, ci chiar neputinta de a folosi o retorica transformata structural. Scheletul discursului vadimist ramane acelasi, se modifica doar elementele fatadei, in functie de interesele de moment ale oratorului. Sunt notorii voltele lui C.V. Tudor in caracterizarea celor care il concureaza in ringul politic: Ion Iliescu, sustinut de PRM la alegerile din 1992, a devenit "tiganul rusificat din Oltenita", in vreme ce Emil Constantinescu, de la statutul de "tap", a urcat, in seara castigarii alegerilor din 1996, la cel de personaj cu "destin de om de stat", pentru ca apoi sa reintre in raza de actiune a mitralierei de improscat laturi. Acum, dupa ce le-a declarat iubire evreilor, i-a inlocuit in rolul de dusmani ai patriei cu arabii. Pe de-o parte, fiindca isi inchipuie ca, spunand lucruri placute unor urechi israeliene, va primi un bonus de credibilitate in ochii celor care se uita chioras la zelul sau filosemit, iar, pe de alta, pentru ca nu-si poate concepe retorica fara sa inventeze inamici, indeobste straini. Miercuri seara, la o emisiune televizata, C.V. Tudor a tunat si a fulgerat impotriva pericolului "arabizarii Romaniei", denuntand afacerile, mai mult sau mai putin curate, pe care cetateni iordanieni sau palestinieni le-ar fi dezvoltat la noi si lasand sa se inteleaga ca, din banii facuti la Dunare si Carpati, unii ar finanta grupari teroriste. Sa fi uitat seful partidului "patriotic si justitiar" de anii de glorie cand se intalnea si se tragea in poza cu seful Jamahiriei Arabe Populare Libiene, colonelul Moammar Al Ghaddafi? Sau de vremurile cand Saddam Hussein il cadorisea cu un ceas de mai multe mii de dolari? Fiindca amintirile nu-i mai sunt de folos, la circul de un comic solemn, de la Brasov, printre citate din Biblie si vorbe de duh ale clasicilor, liderul PRM a strecurat ideea ca, "in discutii private", le-a sugerat unor ministri ai Cabinetului Ariel Sharon sa construiasca un zid cu sarma ghimpata pe toata lungimea frontierei care desparte Israelul de teritoriile palestiniene, pentru ca aceste doua natiuni sa fie separate ermetic. Inlocuind doua notiuni - "arab" si "terorist" - din tiradele "tribunului", de miercuri seara, cu "evreu" si "sionist", redescoperim vechiul fundament al antisemitismului: israelitul care face afaceri necurate si smechereste pe toata lumea, ca sa-si finanteze diabolicele planuri de dominatie mondiala. Cat despre zidul cu sarma ghimpata, acesta este multifunctional. In speech-urile vadimiste, indaratul lui pot sta, fara probleme, si evreii, si tiganii, si ungurii, si homosexualii, ca si hotentotii, daca interesele ar cere-o. Sus-amintita schema retorica, unica si simplista, il califica pe C.V. Tudor ca pe un cameleon politic de duzina, primitiv, chiar daca spectaculos in miscari. Este intotdeauna acelasi, doar cu semn schimbat.