CNSAS, somat de PRM să pună dosarele la conservă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CNSAS nu ar trebui întors din drumul spre groapă decât dacă s-ar transforma într-un institut de cercetare care să ţină departe "tezaurul istoric" constituit de dosarele fostei Securităţi

CNSAS nu ar trebui întors din drumul spre groapă decât dacă s-ar transforma într-un institut de cercetare care să ţină departe "tezaurul istoric" constituit de dosarele fostei Securităţi de "manipulatori şi răuvoitori".

Viziunea aparţine prim-vicepreşedintelui PRM Lucian Bolcaş şi a fost expusă în faţa membrilor Colegiului CNSAS veniţi la Ministerul Justiţiei pentru a se consulta cu reprezentanţii partidelor politice pe marginea legii de funcţionare a acestei instituţii.

Întâlnirea a pornit cu stângul, absenţa reprezentanţilor PSD, PD‑L şi PC dezamăgind conducerea CNSAS. "Am venit să spunem răspicat punctul de vedere al PRM: CNSAS a murit şi aici se aplică principiul juridic <> .

Noi ne-am gândit în primul rând la tezaurul istoric pe care îl reprezintă toate dosarele CNSAS şi care trebuie conservate şi ferite de privirile manipulatorilor şi rău-voitorilor", a declarat Bolcaş, pronunţându-se pentru convertirea CNSAS într-un institut de cercetare care să nu mai promoveze "legea răzbunării". "Nu mă miră poziţia PRM. Ce poate să spună un partid care are lozinca <> ", a replicat Ticu Dumitrescu, membru al Colegiului.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite