CNS nu participa la prealegerile organizate de UDMR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miniparlamentul udemerist (Consiliul Reprezentantilor Uniunii) a decis, sambata, ca, la alegerile preliminare pentru desemnarea candidatilor Uniunii pentru scrutinul legislativ din toamna, sa ia parte

Miniparlamentul udemerist (Consiliul Reprezentantilor Uniunii) a decis, sambata, ca, la alegerile preliminare pentru desemnarea candidatilor Uniunii pentru scrutinul legislativ din toamna, sa ia parte (in calitate de candidati si de votanti) nu numai membrii UDMR, ci si posesorii de legitimatii de maghiar. S-a spus ca sunt chemate sa concureze si consiliile national maghiar si cel secuiesc, precum si Uniunea Civica Maghiara. Prima organizatie care s-a conformat recomandarii CRU a fost UDMR Covasna, care a trimis CNS si Uniunii Civice Maghiare invitatia de a participa la sedinta Consiliului Reprezentantilor Teritoriali ai UDMR Covasna, care va decide calendarul alegerilor preliminare, si criteriile pe care trebuie sa le indeplineasca aceia ce se vor inscrie pe listele de candidati. In cazul CNS, invitatia si-a gresit adresa, ne spunea vicepresedintele CNS, Ferencz Csaba, intrucat aceasta nu se considera o organizatie politica si nu aspira sa aiba parlamentari in Legislativul de la Bucuresti. CNS este, potrivit statutului sau, o organizatie de reprezentare a intereselor comunitatii maghiare, iar telul fundamental ce o mana in lupta este obtinerea autonomiei Tinutului Secuiesc, ratiune pentru care a si cerut convocarea unor referendumuri locale in peste 100 de asezari din judetele Covasna, Harghita si Mures. Ferencz Csaba aprecia ca includerea CNS pe lista invitatilor UDMR la sus-zisa reuniune urmarea in fond sa starneasca noi confuzii in electoratul maghiar al zonei, lasand impresia ca aceasta este interesata de jocurile politice si de fotoliile de parlamentar. Potrivit deciziei adoptate, sambata, de CRU, in judetele in care populatia maghiara depaseste procentul de 40 la suta (cum este cazul si in Covasna) alegerile preliminare vor fi directe si secrete, adica se va vota la urne. Calendarul prealegerilor este foarte strans: pana la 20 septembrie, trebuie depuse dosarele cu candidaturi; pe parcursul a 15 zile, actorii prealegerilor isi vor desfasura campania electorala, iar pe 10 octombrie se va sti verdictul urnelor, in temeiul caruia se va stabili ierarhia candidaturilor pentru alegerile parlamentare.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite