CCR discută miercuri sesizarea PDL privind înlocuirea lui Blaga de la Senat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Blaga
Vasile Blaga

Curtea Constituţională discută miercuri sesizarea PDL privind înlocuirea lui Vasile Blaga din fruntea Senatului.

PDL a anunţat că nu mai depune contestaţie privind revocarea Robertei Anastase de la conducerea Camerei, în schimb democrat-lberalii sunt dispuşi ,,să meargă până la capăt" în ceea ce priveşte soluţionarea sesizării privind şefia Senatului.

Roberta Anastase a transmis partidului că nu doreşte să se depună sesizare şi în cazul său. Pedeliştii au susţinut că înlocuirea preşedintelui Senatului ar fi mai bine protejată de Regulament decât înlocuirea liderului Camerei datorită faptului că şeful senatorilor devine interimar al preşedintelui în cazul în care acesta nu-şi poate îndeplini atribuţiile. PDL a depus la CCR în urmă cu aproape două săptămâni o sesizare prin care cere reanalizarea modului în care Vasile Blaga a fost înlocuit în luna iulie de la preşedinţia Senatului.
Sesizarea PDL vine pe fondul declarării miercuri, săptămâna trecută, ca neconstituțională, a OUG care scoate hotărârile Parlamentului de sub controlul Curții. Motivaţia acestei decizii nu a fost publicată încă.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite