CCR amână, pentru a doua oară, luarea unei decizii privind Legea comasării alegerilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
plenul Curţii Constituţionale
plenul Curţii Constituţionale

Curtea Constituţională a României (CCR) a amânat, miercuri, pentru a doua oară, luarea unei decizii privind Legea comasării alegerilor locale şi parlamentare, dezbaterile urmând să fie reluate în 25 ianuarie, au declarat surse oficiale.

Potrivit surselor citate, Curtea va solicita Guvernului informaţii suplimentare privind impactul economic al comasării alegerilor locale şi parlamentare, având în vedere că în expunerea de motive a actului normativ se arată că organizarea separată a alegerilor ar avea un impact financiar asupra cheltuielilor din bugetul de stat mai mare decât dacă acestea ar avea loc în acelaşi timp.
Curtea a început din 12 ianuarie discuţiile pe marginea contestaţiei opoziţiei, însă dezbaterile au fost amânate pentru miercuri.
USL spune în sesizarea către CCR privind Legea comasării, depusă la sfârşitul lunii decembrie 2011, că Guvernul a nesocotit prevederea constituţională potrivit căreia Parlamentul este unica autoritate legiuitoare,dar şi reglementările europene potrivit cărora legislaţia electorală nu poate fi modificată decât cu minim 12 luni înainte de alegeri.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite