BuliBăsescu şi baia de fraieri

Apariţia lui Tăriceanu în tribuna oficială a Rapidului - de când o fi premierul rapidist? - a incitat oarece spirite fotbalistice. Ce ne-a frapat este faptul că, imediat, s-a petrecut

Apariţia lui Tăriceanu în tribuna oficială a Rapidului - de când o fi premierul rapidist? - a incitat oarece spirite fotbalistice. Ce ne-a frapat este faptul că, imediat, s-a petrecut venirea intempestivă, represivă ca replică, a preşedintelui - acest BuliBăsescu al poporului rapidist - în galerie. Ce curaj! Să bei cu Gigi Becali la crâşma naţională Golden ţuţ, după o victorie a Stelei, e drept, de răsunet naţional, şi apoi să vii pe Giuleşti, în galeria băştinaşă, e ceva. E un fel de tupeu cu gardă de corp! Băieţii, educaţi, l-au omenit, nu l-au huiduit. Era doar preşedintele ţării. Fost rapidist, măi nene. Fost "cheferist", cum zicea bietul tataie. BuliBăsescu, monşer. Întrebarea tuturora rămâne însă şi acum ca o mare, naţională, capitală enigmă: cu cine o ţine omul? Prezidentul. Care este echipa sa favorită? Da, ştim, a fost ca un idol în Giuleşti, unde şi-a atribuit "peluza Văcăroiu". Şi, s-ar putea să fie adevărat, el a obţinut primul banii statului. A fost un ministru bun pentru echipa ministerului său, Rapidul. Chiar onest. Dar, vă spun tot eu: el nu e stelist, nu e rapidist. El ţine doar cu fraierii care se vor mai frige o dată votându-l! Eventual. Rapidişti. Stelişti. Râmniceni-săraţi. Şi podu-iloaieiişti. Şi morenari. Şi siliştea-gumeşteni. Şi sânnicolau-marişti. Parol! Joacă tare, BuliBăsescu. E cu boboru. Şi, la rivalităţile din fotbal, e cu Steaua, că s-a declarat stelist; cu Rapid, că i-a fost ministru; cu Farul, că a fost marinar; cu Vasluiul, că a fost deputat acolo; cu CFR Cluj, că i-a scris Paszkanyi; cu Argeşul, că e cuscru cu prefectul; cu Aradul, că-i place de Lăcătuş. BuliBăsescu e d-al nostru, doamnelor şi domnilor. E rromân. În sens caragielean, nu în ăsta deformat de etnii. Bună lovitură de imagine dată celor două "pietre" (Stein) aduse de Călin să-l conseieze. Până şi aici, pe Giuleşti, cei doi rivali mioritici s-au confruntat. Un meci jenant între cei doi, perdant pentru noi, care totuşi dă culoare stadioanelor. Căci, ce suntem noi, mai mult decât un popor de suporteri, fans, tifosi? Care ne înjurăm, urâm, ne blestemăm, ne bălăcărim, pentru simplul fapt că susţinem altă echipă. Stelişti, pesedişti, dinamovişti, pedişti, rapidişti, liberali, timişoreni, ţărănişti... o naţie de suporteri. Stadionul, loc de distracţii pentru mulţi, a ajuns un teren de luptă de imagine, propice băii de mulţimi, la care BuliBăsescu este expert. Le are.

Până când se vor trezi galeriile. Care nu iartă. Pe ei, pe mama lor, le este sloganul! Dacă le minţi. Dacă le înşeli. Şi, fără Michel şi fără elveţianul Urs Maier, poporul-spectator e cel care, la minutul 90, te fluieră. La urmă. La urnă.