W. Brânză: Ponta, deşi simpatic, este în repaus intelectual

0
Publicat:
Ultima actualizare:
William Brânză
William Brânză

Şeful PDL Diaspora, William Brânză, i-a dat replica liderului PSD, Victor Ponta, care a anunţat că nu va mai plăti abonamentul TVR "să-i vadă pe Willy Brinză şi pe tinerii PDL", transmiţându-i că, deşi îl consideră un preşedinte simpatic, crede că, în momentul când a făcut afirmaţia respectivă, a fost "în repaus intelectual".

"Ştiu că ironia fină este apanajul inteligenţei, iar domnul Ponta este capabil de aşa ceva. Cu toate acestea însă, prin declaraţia domniei sale, a demonstrat că, în acel moment, era în repaus intelectual. Sper să nu petreacă multe clipe în această stare pentru că ţelurile domniei sale sunt măreţe, iar poporul român apreciază inteligenţa, activitatea şi, în special, simţul umorului", i-a transmis Brânză, într-un comunicat remis presei.

"Prin declaraţia sa, distinsul preşedinte Ponta lasă mult de dorit, dar rămâne un preşedinte simpatic", a mai comentat preşedintele PDL Diaspora.

Brânză şi-a continuat comentariile într-o notă ironică. "Cu durere am aflat că nu o să mai deschidă televizorul pentru a viziona postul public de televiziune. A fost o ştire cutremurătoare, multor angajaţi din TVR producându-le mari emoţii că un distins telespectator şi-a suprimat, printr-un temerar act de voinţă, pasiunea faţă de TVR. Atât TVR şi cred că şi USL sunt în stare de doliu. Regret că aceasta vine în pragul sărbătorilor şi sper ca domnul Ponta, domnul preşedinte Ponta, să depăşească acest moment", a mai arătat democrat-liberalul.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite