Borbely: Sunt nevinovat și vreau să se clarifice situația mea în Parlament

0
Publicat:
Ultima actualizare:
 László Borbély
László Borbély

Fostul ministru al Mediului Laszlo Borbely a declarat, mieruci, că regretă că nu a existat cvorum pentru discutarea în camera Deputaților a solicitării de începere a urmării penale în cazul său, că e nevinovat și că așteaptă ca Parlamentul să se întrunească „cât de curând" și să decidă.

„Îmi pare rău că nu a fost cvorum deoarece aceste lucruri trebuie clarificate cât mai urgent. Și așa cum am spus acum trei săptămâni, când am aflat din presă că am acest dosar, mi-am dat urgent demisia nu că aș fi avut vreun motiv, dar nu am vrut să se răsfrângă asupra Guvernului vreo suspiciune", a precizat Borbely.

El speră să se clarifice cât mai repede situația sa.
„Sunt nevinovat şi vreau să se clarifice cât mai repede această dezbatere în Parlament, pentru că o să-mi spun punctul meu de vedere în legătură cu acest dosar şi evident Parlamentul are o mare responsabilitate, pentru că, de fapt, cere urmărirea penală a respectivului deputat. Deci, în acest moment, eu aştept cât de curând să se întrunească Parlamentul şi să decidă", a adăugat Laszlo Borbely.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat, marţi, că votul în cazul fostului ministru Laszlo Borbely va fi dat de plenul Camerei săptămâna viitoare sau peste două săptămâni.

Anastase a arătat că votul în cazul Borbely era pe ordinea de zi a votului final şi că va fi dat săptămâna viitoare sau peste două săptămâni.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite