Borbely: Putem vorbi eventual de impozitarea progresivă a pensiilor mari, dar din toamnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laszlo Borbely
Laszlo Borbely

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a explicat astăzi că nu se poate vorbi despre o impozitare peste noapte a pensiilor, dar o eventuală impozitare progresivă a pensiilor mari ar putea fi luată în calcul din toamnă, în funcţie de situaţia economică.

Liderul UDMR, a făcut această declaraţie ca reacţie la dorinţa exprimată de preşedinte în privinţa impozitării tuturor pensiilor şi micşorării de TVA, transmite Mediafax.

Potrivit lui Laszlo Borbely, decizia de majorare a TVA a fost luată "într-o zi, o zi şi jumătate" de Guvern. Motivul invocat a fost timpul foarte scurt, după ce Curtea Constituţională a declarat neconstituţională diminuarea pensiilor, iar Executivul şi-a asumat această răspundere.

Punctul de vedere exprimat de UDMR a fost să nu se modifice în acest an modalitatea de plată a pensiilor, iar în toamnă se va putea face o analiză asupra rezultatelor măsurilor economice luate şi în funcţie de aceasta să se decidă pentru anul fiscal următor.

"Legea pensiilor este în Parlament şi va trebui aprobată până la sfârşitul anului. Putem discuta şi această problemă, a impozitării, dar nu aşa, de pe o zi pe alta. Putem vorbi de impozitarea progresivă a pensiilor mari, dar din toamnă", a spus Borbely. El a precizat că personal nu ar fi de acord cu impozitarea tuturor pensiilor.

"E responsabilitatea Guvernului. Vom vedea în toamnă, în funcţie de cum evoluează lucrurile în economie. Acum e prematur şi n-are rost să se discute acest subiect în fiecare zi", a spus în final Borbely.

Preşedintele Traian Băsescu a spus azi, la Doljeşti, unde localnicii i s-au plâns de creşterea preţurilor, că TVA "trebuie dată înapoi jos", iar pensiile trebuie impozitate.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite