Boc vrea să se consulte cu Parlamentul pentru a stabili următorii paşi în cazul legii educaţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Emil Boc vrea să aibă o consultare cu Parlamentul pentru a stabili paşii de urmat în cazul legii educaţiei, a declarat purtătorul de cuvânt, Ioana Muntean, care a ţinut să sublinieze că decizia CCR nu presupune că actul normativ ar fi neconstituţional.

Oficialul guvernamental a arătat că decizia Curţii nu înseamnă că proiectul legii educaţiei este neconstituţional, ci soluţionează un conflict juridic între Parlament şi Guvern.

Trebuie făcută o clarificare, pentru că am văzut că se vorbeşte în dezbateri despre faptul că legea educaţiei naţionale ar fi fost declarată neconstituţională. Decizia de astăzia Curţii nu spune acest lucru, ci soluţionează un conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament.

Decizia de astăzi nu spune că legea educaţiei naţionale este neconstituţională, ci se focalizează mai degrabă pe procedură. Deciziile Curţii sunt obligatorii şi Guvernul le respectă, dar în acelaşi timp aşteptăm să vedem care este motivarea pentru această decizie, până atunci, procedura de angajare a răspunderii este oprită.

După ce vom avea această motivare, primul-ministru doreşte să aibă un dialog, o consultare, cu Parlamentul, pentru a vedea care sunt paşii de urmat, având în vedere ineditul acestei situaţii. Nu s-a mai întâmplat niciodată ca pe parcursul unei proceduri de angajare a Guvernului în faţa Parlamentului pe un proiect de lege să survină decizia Curţii, care să spună că această procedură nu este constituţională, a spus Ioana Muntean.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite