Boc a ridicat-o în slăvi pe Roberta Anastase pentru Legea pensiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emil Boc şi Roberta Anastase
Emil Boc şi Roberta Anastase

Roberta Anastase a fost “recompensată” cu un nou mandat de preşedinte al organizaţiei PDL Prahova, şeful partidului, Emil Boc, atribuindu-i “meritul” de a fi trecut Legea pensiilor prin Parlament, act normativ care a stârnit protestele Opoziţiei din cauza fraudării votului.

După modelul alegerii Elenei Udrea în fruntea organizaţei Bucureşti, scrutinul de la PDL Prahova s-a transformat într-un prilej de “omagii” aduse de premier celei care a fost acuzată de frauda din Camera Deputaţilor şi pe care acesta a calificat-o drept “ un om cu suflet de adevărat pedelist”.  “Roberta Anastase este acel coleg pe care orice pedelist şi-l doreşte. Roberta a reuşit, când nimeni nu credea că vom reuşi să trecem Legea pensiilor, Legea Educaţiei şi legea bugetului de stat”, a lăudat-o premierul Emil Boc. “A fost posibil pentru că, dincolo de pedelistul Roberta Anastase a fost omul Roberta Anastase, care a făcut tot ceea ce i-a stat în putinţă, şi pentru asta îi mulţumesc, în calitate de prim-ministru, că a făcut acest efort”, a continuat şeful Executivului.

Citiţi şi:

Ce spun liderii PDL despre „supărarea“  lui Traian Băsescu

Primarul care doarme cu poza Elenei Udrea.

Boc i-a mulţumit şi pentru că a reuşit o premieră în istoriaParlamentarismului - aceea de a deveni primul preşedinte - femeie al Camerei Deputaţilor. Anastase a fost unicul candidat la şefia PDL Prahova şi a obţinut 693 de voturi din totalul de 695 de delegaţi.

Nici ministrul Dezvoltării nu a fost trecut cu vederea de amatorii de omagii. Primarul comunei prahovene Măgurele, Ion Apostolescu, a destăinuit în aplauzele delegaţilor că doarme cu poza Elenei Udrea sub pernă, pentru că de ea depinde construirea unui cămin cultural. “Recunosc că la început eram oareşce emoţionată auzind despre ce se întâmplă, dar presupun că dacă ăsta e motivul, sunt mulţi primari care au undeva, prin birou măcar, fotografia mea cu un memoriu în mână”.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite