Boc reclamă guvernul că îi lasă primarii fără fonduri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea PD s-a plâns, ieri, că localităţile conduse de primarii democraţi au fost defavorizate de ultimele hotărâri ale Guvernului Tăriceanu, prin care s-au distribuit bani pentru

Conducerea PD s-a plâns, ieri, că localităţile conduse de primarii democraţi au fost defavorizate de ultimele hotărâri ale Guvernului Tăriceanu, prin care s-au distribuit bani pentru învăţământul preuniversitar. Astfel, potrivit unei statistici efectuate de democraţi, printr-o hotărâre de guvern emisă la 8 august, primăriile conduse de democraţi primeau doar 7,6% din totalul fondurilor, iar cei ai PNL beneficiau de 42,6% din sumă şi cei PSD de 38,8%. "Domnul Tăriceanu îşi cumpără cu bani publici liniştea în PNL şi susţinerea PSD", a declarat preşedintele PD, Emil Boc (foto).

El a susţinut că sunt 10 judeţe în care primarii PD nu au primit niciun ban prin ultima hotărâre de guvern, emisă în august. Potrivit lui Boc, şi în iunie a fost emisă o hotărâre de guvern de distribuire a unor fonduri, de care au beneficiat, în proporţie de 65%, primarii liberali. Atunci, PSD a obţinut doar 17% din sumă, dar, ulterior, potrivit lui Boc, a intervenit "şantajul PSD" şi, în august, social-democraţii lui Geoană au primit mai mulţi bani.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite