Blaga către Boc: "Eu nu am ieşit în presă şi nu v-am criticat deciziile, dar nu mai puteţi continua aşa!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

UPDATE Mişcarea populară, banii alocaţi de Guvern teritoriului, remanierea şi comunicarea defectuoasă din partid au fost cele mai arzătoare probleme ridicate de senatori în faţa premierului care i-a ascultat aseară pe fiecare în parte, într-o şedinţă care s-a terminat aproape de miezul nopţii. Atacul a fost susţinut de garda veche ai cărei reprezentanţi din Senat îi şi ceruseră lui Boc să vină să le dea explicaţii.

Potrivit unor surse participante, la întrebările care l-au pus în dificultate, premierul nu s-a ferit să "înţepe" şi el: "La Senat nu puteţi strânge 70 de voturi pentru a trece legile, dar cu pretenţii ştiţi să veniţi",le-a replicat premierul senatorilor care i s-au plâns şi de proasta comunicare pe care o au atât cu reprezentanţii Executivului, cât şi cu membrii conducerii centrale.

Critici pe tema implicării Ioanei Băsescu în Mişcarea Populară

Senatorul Radu F. Alexandru a încercat să lămurească şi "nebuloasa Mişcare Popluară" arătându-şi nemulţumirea în legătură cu procedura înregistrării acestui proiect sub semnătura Ioanei Băsescu. "Nici el nu ştie nimic. Aşteaptă ordinele de la Cotroceni", a fost concluzia unuia dintre senatori, după răspunsul ambiguu dat de premier pe această temă.

Nici Radu Berceanu şi nici Vasile Blaga nu au avut o intervenţie favorabilă pe această temă. "Aveţi grjă cu Mişcarea Populară. Unele partide ar putea să ne tragă în jos", a spus Blaga, potrivit unor surse.

Vasile Blaga a mai spus că mult trâmbiţatele remanieri au ajuns în presă, dar premierul nici nu s-a sinchisit să pună capăt zvonurilor "dacă tot nu avea de gând să le facă".

"Eu nu am ieşit în presă şi nu am criticat deciziile dvs tocmai pentru a nu crea probleme Biroului Permanent Naţional, dar nu puteţi continua pe aceeaşi linie", i-a transmis fostul secretar general.

Boc: "Bani s-au dat şi se vor mai da. Să nu credeţi că am şi nu vă dau!"

Senatorii s-au mai plâns că miniştrii nu vin la audienţe şi nici nu le explică măsurile pe care vor să le ia. "Nici nu ştiam, o să încerc să stau de vorbă cu ei" a susţinut premierul.

În schimb, pentru a calma spiritele, Boc le-a promis bani: "Bani s-au dat şi se vor mai da. Să nu credeţi că am şi nu vă dau!"

Radu Berceanu s-a arătat nemulţumit şi de succesoarea lui, Anca Boagiu, pe care a acuzat-o că schimbă oamenii susţinuţi de organizaţia sa din Dolj. "Dacă se ia de mine e una, dar ce are cu organizaţia" a spus liderul PDL Dolj, exemplificând cu şeful spitalului regional CFR care a fost schimbat din funcţie.

Cum fost chemat premierul să dea socoteală la grupul senatorial

Premierul Emil Boc a fost chestionat în privinţa „haosului din partid" la finalul şedinţei de plen din Senat, după ce reprezentanţii gărzii vechi din PDL, prin portavocea Radu Berceanu, secondat de Radu F.Alexandru,  i-au cerut socoteală în cadrul întâlnirii pe care şeful PDL a avut-o cu grupul senatorial.

Berceanu i-a spus să revină şi să stea de vorbă cu noi, să ne spună şi nouă cum e cu partidul ăsta răvăşit. Nu putem expedia toate întrebările care ne macină şi pentru care nu ne oferă nimeni din conducere niciun răspuns într-o şedinţă sub presiunea timpului. Trebuie să revină şi să discute cu noi", a declarat pentru „Adevărul" unul dintre reprezentanţii gărzii vechi din partid, la finalul discuţiilor pe care senatorii PDL le-au avut cu Emil Boc şi Sulfina Barbu în privinţa adoptării rapide a legii asistenţei sociale.

Proiectul se află într-un blocaj la Senat.

Potrivit surselor, senatorii au pregătite diverse întrebări pentru premier, unele dintre acestea vizând demersurile PDL privind coagularea Mişcării Populare şi posibilele remanieri. Printre nelămuririle senatorilor PDL se numără şi subiectele pentru care Coaliţia nu a găsit o rezolvare: reorganizarea administrativă, sistemul de vot şi reducerea numărului de parlamentari. "Mă întreabă şi pe mine lumea în teritoriu ce facem cu sistemul de vot şi nu ştiu ce să le zic. Vedem săptămâna aceasta ce putem face, dacă mergem înainte sau abandonăm subiectul", a mai spus unul dintre senatorii PDL.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite