Boc, favoritul lui Băsescu. Blaga, lider în sondaje

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Emil Boc şi Vasile Blaga îşi vor disputa mâine şefia PDL la Convenţia Naţională. Votul decisiv vine la finalul unei campanii în care premierul a pornit cu ştampila „garantat Băsescu“, iar Vasile Blaga a învins în sondajele partidului.

Preşedintele Traian Băsescu a intervenit în favoarea premierului Emil Boc cu o lună înainte de începerea oficială a campaniei. „Îl susţin pe Emil Boc la şefia partidului. Sunt dezamăgit că Vasile Blaga a furat startul şi şi-a anunţat candidatura!", declara Băsescu, la jumătatea lunii martie. Despre Boc a mai spus că este „un om extrem de onest, neatins de niciun scandal de corupţie". Ulterior, Băsescu l-a atacat dur pe Vasile Blaga afirmând că este un „caporal", în timp ce partidul are nevoie de un preşedinte.

„PDL nu poate fi condus prin căprărie, nu are nevoie de un caporal, ci de un preşedinte", a mai decretat Băsescu. Indicaţiile şefului statului sunt aşteptate şi la Convenţie, fiind invitat de foştii săi subalterni încă de acum două săptămâni, potrivit unor voci din partid. Deşi nu a dat încă un răspuns oficial, cei mai mulţi democrat-liberali sunt convinşi că Traian Băsescu va participa la evenimentul care se va desfăşura la Palatul Parlamentului.

Premierul, prea moale. „Buldogul", autoritar

De la lansarea moţiunii sale pe treptele sediului din Modrogan, când a fost înconjurat de majoritatea liderilor importanţi ai partidului şi până la finalul campaniei, premierul Emil Boc a fost considerat „favoritul" cursei şi creditat cu cele mai mari şanse de câştig în ochii celor mai mulţi dintre democrat-liberali, mai ales graţie intervenţiei lui Traian Băsescu. Avantajul dat şi de ipostaza sa de gestionar al banilor de la buget a fost însă infirmat de ultimul sondaj intern de opinie dat publicităţii miercuri, care îl dădea învingător pe Vasile Blaga, preferat de 44% din membrii PDL, spre deosebire de premier, care avea doar 36%. În cursa pentru şefia partidului s-a mai înscris şi Theodor Paleologu, din dorinţa de a fi o „pată de culoare". În sondaje el este creditat cu doar 6%.

Principalul lucru pe care i-l reproşează adversarii din partid lui Emil Boc este faptul că nu are fermitatea unui lider, el fiind perceput mai degrabă ca un politician prea „flexibil", de cele mai multe ori în umbra deciziilor şefului statului. De partea cealaltă a baricadei, oamenii grupaţi în jurul lui Boc i-au reproşat lui Blaga că ar conduce partidul cu o mână de fier, fiind un lider autoritar. Unul dintre cei care l-au criticat a fost reprezentantul „reformiştilor" Sever Voinescu, care ţinteşte un post de vicepreşedinte. Candidat tot pentru funcţia de vice, Monica Macovei a fost şi mai dură cu secretarul general, pe care l-a calificat drept „amicul Opoziţiei", preluând astfel o parte din acuzaţiile lui Traian Băsescu. „Atât o duce capul!", i-a răspuns Blaga.

Avertismentul vechii gărzi

Bătălia pentru şefia PDL pare să aibă o miză mult mai mare pentru Emil Boc decât pentru contracandidatul său, Vasile Blaga, în condiţiile în care se vorbeşte şi despre reluarea discuţiilor privind debarcarea sa de la Guvern după Convenţia Naţională. Tra­ian Băsescu însuşi declara recent că partidul va decide ce va face premierul după congres, întrebat fiind dacă susţine în continuare numirea unui premier independent. În acest context, greii partidului care îl susţin pe Vasile Blaga i-au transmis lui Boc că le datorează menţinerea în fruntea Guvernului. „Premierul Boc este încă premierul României datorită echipei lui Blaga!", a declarat vicepreşedintele Cezar Preda.

„La o diligenţă, când pui caii, calul din faţă trage, restul merg cum le dictează calul din faţă. Schimbi calul şi vezi cum poate să meargă diligenţa! Dacă faci o schimbare pe care o aşteaptă partidul sau societatea, creşterea e inevitabilă!", a mai pledat el pentru alegerea lui Blaga în fruntea PDL. Şi vicepreşedintele Cristian Boureanu, aspirant la un post de prim-vicepreşedinte, îi sugera lui Boc să renunţe la şefia PDL şi să rămână premier. Activ în campania internă a fost şi Radu Berceanu, alt susţinător al lui Blaga. El a declarat, referindu-se la Elena Udrea, fără a o nominaliza, că, atunci când el scria la Cartea Neagră a guvernării PSD, „unele blonde" erau cu Bittner şi Petrache.

Berceanu a anunţat iniţial că va candida pentru un post de vicepreşedinte, apoi a renunţat, preluând modelul lui Adriean Videanu, inexistent pe scena publică de la debutul cursei electorale. Din tabăra lui Boc, vicepreşedintele Valeriu Stoica a renunţat şi el la o nouă candidatură. La fel şi Theodor Stolojan.

Organizarea Convenţiei

Peste 1.400 de delegaţi vor decide, prin vot secret în ordine alfabetică, care va fi noul şef al PDL şi cine va face parte din noul Birou Permanent Naţional, în cele două zile ale Convenţiei Naţionale. Dacă preşedintele PDL va fi ales mâine, în prima zi a reuniunii democrat-liberalilor, celelalte funcţii de conducere vor fi atribuite duminică. Pentru eliminarea oricăror suspiciuni, comisia de organizare a alegerilor a decis ca urnele să fie transparente, în dreptul acestora urmând să fie postat câte un membru din partea celor trei moţiuni care se luptă pentru şefia PDL.

Pentru a-şi exprima votul, delegaţii vor merge în spatele sălii „Alexandru Ioan Cuza" de la Parlament şi vor ieşi prin sala „I.G. Duca". Organizatorii au estimat că un vot va dura în medie un minut, ceea ce înseamnă că numele noului preşedinte va fi aflat aproape de finalul primei zile, la finalul scrutinului care va începe la ora 19.00. În cea de-a doua zi, şapte candidaţi se vor lupta pentru cele patru funcţii de prim-vicepreşedinte, 39 pentru cele 15 posturi de vicepreşedinte şi trei pentru cea de secretar general.

Comisia de organizare a Convenţiei Naţionale a mai stabilit, prin tragere la sorţi, şi programul prezentării moţiunilor pentru funcţia de preşedinte al partidului. Primul care va deschide seria de discursuri va fi Theodor Paleologu, urmat de premierul Emil Boc şi de secretarul general Vasile Blaga.

"Candidez să conduc şi partidul, şi Guvernul! Pot moderniza în continuare România şi pot duce partidul la victorii!"
Emil Boc
preşedintele PDL

"Alegerea mea la şefia PDL ar fi schimbarea cea mai radicală, dar şi cea mai prudentă, nu am partizani şi nici poliţe de plătit!"
Theodor Paleologu
deputat PDL

"Cred că partidul trebuie condus ca în perioada 2001-2004. Dacă atunci a fost condus ca un caporal, atunci aşa o să-l conduc şi eu."
Vasile Blaga
secretar general al PDL

"PDL nu poate fi condus prin căprărie, nu are nevoie de un caporal. Partidul are nevoie de un preşedinte."
Traian Băsescu
preşedintele României

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite